Spread the love

Președintele Klaus Iohannis a participat vineri, în sistem videoconferință, la ședința Consiliului European. După această întrunire, șeful statului a avut declarații de presă la Palatul Cotroceni și a arătat că este foarte clar că discuțiile și negocierile vor continua pentru exercițiul financiar european 2020 – 2027, în care România ar putea avea la dispoziție 44 de miliarde de euro, pentru investiții în mai multe tipuri de infrastructură.

„Cele mai importante două teme pe care le-am discutat au fost bugetul multianual pentru perioada 2020 – 2027 și fondul de revenire – recuperare economică. Avem câteva vești foarte bune, în sensul că ne-am înțeles să discutăm în continuare bugetul multianual și fondul de recuperare la pachet, să le îmbinăm. Pe de altă parte, s-a văzut în videoconferință că încă este nevoie de destul de multe discuții pentru a pune toate lucrurile la punct. Încă, nu toată lumea este lămurită, cum trebuie abordată suma finală pentru fondul de recuperare și, de asemenea, trebuie să mai discutăm anumite condiții pentru care se pot acorda aceste sume. Ceea ce este important pentru noi: în actualul exercițiu bugetar, România a primit 44 miliarde de euro. Eu, împreună cu întreaga echipă a României, ne luptăm ca să obținem o sumă considerabil mai mare pentru următorul exercițiu bugetar și condiții de implementare favorabile pentru România. Înseamnă bani pentru dezvoltare economică, pentru mediul de sănătate, pentru autostrăzi și pentru căi ferate, pentru apă și canalizare, pentru educație, pentru energie regenerabilă și multe alte lucruri. Cred că este evident că România are nevoie de bani europeni pentru a ajunge din urmă media țărilor din UE. Este ambiția noastră și, în continuare, ne vom întâlni într-un format fizic în Consiliul European, probabil la mijlocul lunii iulie, când voi continua să mă implic pentru a obține cât mai mult pentru România”, a spus Klaus Iohannis.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *