Spread the love

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri declarații de presă la Palatul Cotroceni și, cu acest prilej, a vorbit despre organizarea alegerilor locale din 27 septembrie. Șeful statului a solicitat Guvernului un set de măsuri în privința organizării acestor alegeri, de care trebuie să țină cont atât Autoritatea Electorală Permanentă, cât și cetățenii care vor vota. Iohannis a subliniat importanța acestor alegeri, în special pentru democrație, însă a vorbit și despre faptul că nici un obiectiv electoral nu este mai important decât sănătatea.

„Este prima dată în România când scrutinul electoral și campania aferentă se vor desfășura în condiții excepționale, generate de epidemia de covid-19. O premieră, pe care nu și-a dorit-o nimeni, dar la care trebuie să ne adaptăm cât mai bine cu putință. Obiectivul principal este de a organiza evenimentele din campania electorală, cât și scrutinul propriu-zis, în condiții de maximă siguranță sanitară, pentru a proteja sănătatea oamenilor și pentru a reduce riscul infectării participanților la procesul electoral. Acest lucru este posibil dacă vom respecta cu toții un set de reguli și măsuri, menite tocmai să asigure cadrul optim de desfășurare în condiții speciale. Există precedente, sunt țări care au organizat mai multe tipuri de alegeri în această pandemie fără ca acest lucru să aibă un impact negativ asupra numărului de infectări. Trebuie să fim realiști, un scenariu cu risc zero nu există, dar dacă toate aceste măsuri speciale sunt înțelese, aplicate, de organizatori și cetățeni, riscul poate fi redus la un minim. Tocmai de aceea am solicitat guvernului să inițieze o campanie de comunicare și informare cu privire la aceste proceduri, astfel încât toată lumea trebuie să știe ce trebuie să facă, ce este permis și ce nu este permis, pe perioada campaniei și în ziua votului. Fac un apel la responsabilitate și mă adresez candidaților la alegerile locale și echipelor: respectați toate aceste reguli și nu îi expuneți pe oameni pericolului infectării. Nici un obiectiv electoral nu este mai important decât sănătatea. Orice încălcare a normelor va trebui drastic sancționată. Aceste proceduri elaborate de Guvern și AEP sunt gândite tocmai pentru a facilita accesul la urne, al fiecărui cetățean cu drept de vot, în condiții de maximă siguranță, dar și să-i ofere oportunitatea de a-i cunoaște pe cei care candidează și oferta lor electorală. Alegeri în absența unei campanii, fie și atipică, nu pot fi imaginate într-o democrație. De asemenea, este foarte dăunător pentru o democrație să amâni pe termen nedefinit alegerile. Alegerile reprezintă fundamentul democrației, chiar dacă trăim una dintre cele mai complicate perioade din istoria recentă a României. Democrația nu poate fi suspendată sau pusă între paranteze. Ea garantează drepturile și libertățile de care ne bucurăm. Alegerile locale au fost deja amânate, pentru că la momentul respectiv nu ar fi putut fi organizate în siguranță. Acum știm care sunt măsurile de protecție care limitează răspândirea coronavirusului. Ele se aplică deja în toate domeniile și vedem că funcționează. De aceea putem avea un proces electoral corect, care să se desfășoare în siguranță”, a spus Klaus Iohannis.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *