Iohannis: „Avem un vinovat moral: PSD-iștii nu alocă resurse suficiente și apar victime. Votul din 6 decembrie e mai important ca oricând”

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți seară declarații de presă la Palatul Cotroceni. Vorbind despre tragedia de la Piatra Neamț, șeful statului a subliniat că sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii, însă există piedici, puse de autoritățile PSD din teritoriu și, din acest motiv, votul de la alegerile parlamentare din 6 decembrie este mai important ca oricând.

„Sunt alături de familiile îndoliate și le urez multă sănătate celor care au suferit în acest incendiu. Mulțumesc tuturor celor s-au implicat imediat și transmit respectul meu către tânărul medic Cătălin Denciu, care și-a pus în pericol propria viață, pentru a salva alte vieți. O spun și eu de ani de zile: sistemul sanitar din România trebuie regândim din temelii, subfinanțarea, proasta cheltuire a banului public, lipsa de modernizare, corupția endemică, pe care nu trebuie să ne ferim să o menționăm public, incompetența, neimplicarea, toate acestea au măcinat sistemul nostru medical și au făcut ca mulți tineri absolvenți să plece în străinătate. Din martie, acest sistem a avut de dus și bătălia cu coronavirus. Este meritul medicilor noștri că prin eforturi uriașe salvează vieți și vindecă pacienți în ciuda tuturor dificultăților pe care le întâmpină. Doar reforme autentice, făcute cu o majoritate care lucrează pentru români pot schimba cu adevărat toate aceste defecte structurale. Ne lovim permanent de același obstacol: opoziția la schimbarea în bine. Mereu aceiași politicieni, care au lăsat România în colaps, iar acum strigă fără rușine de pe margine. Nu voi comenta ancheta în curs, pentru că autoritățile vor anunța rezultatul când vor finaliza. Dar, să nu ne limităm la a identifica doar pe cei care au greșit tehnic, pentru că problema este mai gravă de atât: există și un vinovat moral, cel care a blocat guvernul lună de lună în Parlament. (…) Autoritățile locale PSD-iste au aplicat după ureche măsurile de la centru în spirit electoral. La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat directorii de spital de capul lor. Autoritățile locale PSD-iste pun permanent piedici deciziilor guvernamentale, nu alocă resurse suficiente, nu aplică standarde ridicate și preferă improvizații care, în cele din urmă, în mod tragic, fac victime. Această situație nu poate continua așa. România are nevoie de reforme profunde, care sunt posibile doar cu sprijinul unei largi majorități parlamentare, de aceea votul din 6 decembrie este mai important decât oricând”, a spus Klaus Iohannis.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *