Iohannis anunță revenirea elevilor în bănci, după vacanță. Școlile și grădinițele cu rata de vaccinare peste 60% reiau cursurile fizice, restul – online

Președintele Klaus Iohannis a spus, joi seara, despre revenirea elevilor în bănci, începând de luni, după vacanța de 2 săptămâni, spunând că va fi introdusă o nouă condiție, și anume gradul de vaccinare al personalului unității de învățământ.

La sfârșitul acestei săptămâni se încheie vacanța pentru a evita răspândirea pandemiei. Vacanța nu va fi prelungită și, de luni, acolo unde condițiile sanitare permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Valabil pentru sistemul preuniversitar. Va fi introdusă o nouă condiție pentru prezența fizică: gradul de vaccinare al personalului școlii. Experții din ministere și INSP vor discuta și mâine se va emite ordinul comun al MS și MEN, care detaliază foarte clar aceste chestiuni. Subliniez: vaccinarea este singura șansă pentru a depăși această pandemie. Putem să ne uităm în jur: în Vest avem o creștere a pandemiei și concluzia e una tristă: pandemia nu s-a încheiat, însă noi avem soluția – vaccinare”, a spus Iohannis.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat joi, la Antena 3, că pragul de vaccinare în rândul personalului din unitatea de învățământ, astfel încât şcolile și grădinițele să funcţioneze cu prezenţă fizică, ar putea fi de 60%, dar o decizie finală va fi comunicată vineri. Potrivit ministrului, doar 54% din școli și grădinițe îndeplinesc criteriul:

  • „Pragul care se conturează în urma discuțiilor cu INSP, CNSU și Ministerul Sănătății este de 60%. Pragul a fost solicitat și de sindicatele profesorilor și elevilor. Ar trebui ca mâine dimineață să anunțăm regulile clare în care vor funcționa școlile și grădinițele. Conform raportării de vinerea trecută, în acest prag se încadrează 54% din școlile și grădinițele din România.
  • În paralel vor rămâne în vigoare toate regulile actuale: la apariția unui caz de infectare într-o clasă, se suspendă activitatea fizică în acea clasă. La închiderea a mai mult de jumătate din clasele dintr-o școală, se suspendă cursurile fizice în întreaga școală.
  • De asemenea, o școala care are rata de vaccinare peste 60% poate solicita trecerea în online dacă are motive să considere că nu poate asigura protecția sanitară”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că vacanţa şcolară nu va fi prelungită, iar elevii se vor întoarce fizic la şcoală, dar a fost introdusă o condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona normal, respectiv gradul de vaccinare al personalului din unitatea de învăţământ.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Iohannis anunță revenirea elevilor în bănci, după vacanță. Școlile și grădinițele cu rata de vaccinare peste 60% reiau cursurile fizice, restul – online

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *