Iohannis anunță că România se pregătește să primească REFUGIAȚI din Ucraina: „Avem 600 de kilometri de frontieră!”

Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, după ședința CSAT, despre situația din Ucraina, mai ales că România are 600 de kilometri cu țara vecină, în contextul tensiunilor cu Rusia.

Am încheiat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în care am abordat situația de securitate din Zona Extinsă a Mării Negre și de pe Flancul Estic al NATO. De asemenea, am examinat măsurile privind dezvoltarea capacităților de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate, care să ne permită o consolidare a rezilienței României. Astăzi am făcut o analiză completă a situației de securitate din regiune, inclusiv din punctul de vedere al implicațiilor militare, economice și energetice, dar și din perspectiva migrației necontrolate. România are peste 600 de kilometri de frontieră comună cu Ucraina și trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil. Actuala criză de securitate creată de Rusia nu este doar despre Ucraina, nu este doar despre securitatea regională la Marea Neagră și nici măcar doar despre securitatea europeană, ci este despre securitatea întregului spațiu euroatlantic. De aceea, în aceste momente este important ca la nivelul NATO și al Uniunii Europene să dăm dovadă de unitate și solidaritate. Vreau să subliniez: avem un dialog permanent, extrem de dens și de substanțial, la toate nivelurile, în cadrul NATO, cu Statele Unite ale Americii, în cadrul OSCE și al Uniunii Europene”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis face un apel la calm în criza din Ucraina. Iohannis a îndemnat cele două tabere principale- cea americană și cea rusă – la dialog în soluționarea conflictului din Ucraina.

Criza afectează securitatea și stabilitatea internaționale. Aceste demersuri ale Rusiei reliefiează folosirea forței împotriva Ucrainei, cu toate consecințele. Ne preocupă folosrea tacticilor hibride care complică capacitatea de reacție. Am analizat atacurile cibernetice, până la utilizarea energiei pentru a atinge ținte, sau până la folosirea propagandei. România a susținut și continuă să susțină abordarea actuală. Am fost activi implicați în negocieri. Dialogul diplomatic trebuie să aibă un rol primordial în detensionarea situației”, a spus Iohannis.

România  a decis să ia măsuri pentru suplimentarea trupelor străine din țară, în contextul unui atac al Rusiei asupra Ucrainei. România se pregătește și să primească refugiați.

Am decis în CSAT să continăm măsurile de creștere a prezenței SUA CSAT va gestiona eventualele intrări de refugiați. Vor fi urgentate proiectele de lege referitoare la securitatea națională. Șeful Statului Major vine cu un plan pentru continuarea colaborării cu NATO. România, ca membru NATO, se bucură în prezent de toate garanțiile de securitate și nu e cazul ca vreun cetățean al României să se teamă. Îi asigur pe români că luăm toate măsurile ca populația să fie protejată”, a spus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după ședința CSAT desfășurată la Palatul Cotroceni pe tema conflictului ruso-ucrainean, că România este gata să găzduiască o prezentă sporită pe teritoriul său a trupelor franceze și americane.

„Dialogul diplomatic trebuie să aibă un rol primordial în detensionarea situației actuale și este important ca acesta să continue. Discuțiile recente cu Federația Rusă, inclusiv cele din cadrul Consiliului NATO-Rusia, au permis prezentarea detaliată a abordării NATO față de situația de securitate actuală, insistând asupra obiectivului clar al dezescaladării. Am transmis fără echivoc Federației Ruse interesele de securitate și îngrijorările noastre, aliate, față de conduita acesteia din ultimii ani, inclusiv din ultima perioadă. De asemenea, alături de aliații și partenerii noștri, am transmis și continuăm să transmitem mesaje clare, care să sublinieze atașamentul nostru pentru apărarea principiilor fundamentale și a valorilor spațiului euroatlantic din care facem parte, precum și a principiilor și normelor de drept internațional. Totodată, reiterăm susținerea pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și a celorlalți parteneri estici, precum și pentru consolidarea rezilienței acestora. Trebuie însă să fim pregătiți și pentru scenariul în care partea rusă va refuza să continue calea dialogului. Actuala criză dovedește o dată în plus ceea ce am spus constant la nivel aliat încă de la începutul primului meu mandat: consolidarea prezenței Aliate pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în țara noastră, este foarte importantă pentru stabilitatea regională, dar și pentru securitatea Alianței în ansamblul său și a cetățenilor din statele aliate. Indiferent de evoluțiile actuale din regiune, NATO trebuie să își mențină la nivel ridicat capacitatea de descurajare și apărare, care să îi permită să își îndeplinească eficient obiectivele strict defensive – repet, strict defensive – pentru care Alianța a fost creată. Subliniez încă o dată că măsurile luate de NATO până în prezent pentru întărirea prezenței militare pe Flancul de Est reprezintă un răspuns eminamente defensiv la riscurile, amenințările și provocările de securitate în creștere din regiune. Salut și cu acest prilej mesajele clare transmise inclusiv public de către Președintele Statelor Unite, Joseph Biden, și de către Președintele Emmanuel Macron cu privire la disponibilitatea Statelor Unite și a Franței – parteneri strategici ai României – de a spori prezența în țara noastră, ca parte a răspunsului aliat la evoluțiile de securitate din regiune. Aceste demersuri sunt rezultatul eforturilor pe care eu personal și membri ai Guvernului le-am depus, inclusiv în cadrul discuțiilor directe pe care le-am avut în ultima perioadă. Am spus-o constant și repet că suntem gata să găzduim o prezență aliată crescută pe teritoriul nostru. De altfel, în urma anunțurilor SUA și ale Franței, suntem în contact cu cei doi aliați pentru a stabili concret modalitățile de realizare pe teritoriul nostru a prezenței militare a celor doi parteneri. În paralel, la nivelul Uniunii Europene, discutăm aprofundat despre o serie de măsuri restrictive, adică sancțiuni, care, așa cum am decis la Consiliul European din decembrie, vor avea consecințe masive și costuri serioase pentru Federația Rusă, dacă aceasta va iniția acțiuni agresive împotriva Ucrainei. Este vorba despre o plajă extinsă de sancțiuni sectoriale și individuale, demersurile de pregătire a acestora fiind accelerate în ultima perioadă”, a declarat Iohannis.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *