Iohannis a prezentat prioritățile Planului Național de Redresare: „Este șansa majoră pentru DEZVOLTAREA României: Locuri de muncă și oportunități de afaceri!”

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri o ședință de lucru pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență. La finalul întrevederii cu liderii coaliției președintele a declarat că PNRR este o oportunitatea pentru implementarea unor reforme majore. Planul urmează să fie adoptat de Guvern și trimis Comisiei Europene pentru aprobare.

Discursul președintelui Klaus Iohannis:

Cele circa 30 de miliarde de euro de care vom beneficia prin acest Plan reprezintă o șansă majoră pentru dezvoltarea României, o oportunitate care va permite economiei, dar și societății românești o rezistență sporită în cazul unor viitoare crize. Totodată, este important să înțelegem că acest plan, prescurtat PNRR, ne oferă cel mai bun context pentru realizarea reformelor amânate atâția ani, reforme care vor îmbunătăți viața de zi cu zi a fiecărui român, prin dezvoltarea și modernizarea activității în sănătate, în economie, în educație și în administrație. Vom pune un accent major pe îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate, prin dezvoltarea rețelei de spitale, crearea de centre medicale integrate în zonele rurale și urbane vulnerabile și dotarea acestora cu aparatură, cabinete cu facilități de screening, diagnostic precoce și monitorizare a pacienților cronici. Dorim să alocăm pentru acest obiectiv 3 miliarde de euro. De asemenea, Planul Național de Redresare și Reziliență ne va permite să finanțăm în continuare dezvoltarea rețelei de autostrăzi în paralel cu promovarea unui transport cât mai puțin poluant. Ne propunem să alocăm pentru acest domeniu 4,5 miliarde de euro.

PNRR este o oportunitate extraordinară și pentru sistemul de educație din România. Programul România Educată va beneficia de o finanțare substanțială, de circa 4 miliarde de euro. Vom avea astfel școli sigure, curate, cu dotări moderne și laboratoare, dar vom investi și într-o rețea de școli verzi, eficiente energetic și adaptate provocărilor climatice. Totodată, vom investi în dezvoltarea sistemelor de educație timpurie, dar și în pregătirea specialiștilor în meseriile viitorului prin investiții în învățământul dual. Școlile din comunitățile dezavantajate vor beneficia de noi măsuri de sprijin și servicii suplimentare, pentru că educația din România nu își mai permite să piardă niciun copil. Digitalizarea va fi o parte importantă în Educație, iar accentul se va pune pe două componente: formarea competențelor digitale și asigurarea resurselor educaționale digitale. Elevii, studenții și cadrele didactice trebuie să fie pregătiți și sprijiniți să acceseze aceste instrumente digitale. Ne propunem să investim în acest demers 780 de milioane de euro.

Europa se dezvoltă prin tranziție verde și digitalizare, iar România va investi substanțial, la rândul ei, în ceea ce înseamnă viitorul sustenabil. În asigurarea tranziției verzi, vreau să menționez doar câteva exemple de proiecte pe care le vom finanța prin PNRR: 1,3 miliarde de euro alocate pentru diversificarea și multiplicarea surselor de energie regenerabilă, 1,5 miliarde de euro pentru împădurirea masivă, 4 miliarde de euro pentru combaterea secetei și irigații, respectiv 5 miliarde de euro pentru promovarea transportului durabil prin dezvoltarea infrastructurii feroviare. Digitalizarea pe care ne-o dorim înseamnă de fapt mult mai puțină birocrație pentru cetățeni și un acces mult mai facil la serviciile publice. Vom investi astfel în servicii digitale destinate cetățeanului. Investițiile pe care le vom face, totodată, în îmbunătățirea mediului urban vor permite locuitorilor să se bucure de aer mai curat, spații verzi și spații regenerate. În același timp, se vor aloca 2,2 miliarde de euro pentru reabilitarea termică a blocurilor și consolidarea clădirilor la cutremur, ceea ce va însemna o îmbunătățire a condițiilor de trai. În plus, vor fi făcute investiții care vor permite accesul la apă potabilă și canalizare.

Investițiile propuse prin acest Plan vor duce la crearea de noi locuri de muncă, în special pentru cei afectați de pandemie, la noi oportunități de afaceri, consolidarea antreprenoriatului și creșterea competitivității în economia noastră. Fac un apel la autoritățile publice și partenerii economici și sociali implicați în fundamentarea și implementarea acestui plan să susțină acest efort integrat, la nivel administrativ, instituțional sau privat.

PMP a solicitat Președintelui și Guvernului României să facă din Planul Național de Redresare și Reziliență un proiect de țară

PMP solicită Președintelui și Guvernului României să facă din Planul Național de Redresare și Reziliență un proiect de țară, cere partidul prin intermediul unui comunicat de presă.

După cum îi spune și numele, Planul este unul care privește întreaga națiune, pe care o poate marca pentru câteva zeci de ani de acum înainte. Fondurile europene sunt destinate pentru dezvoltarea țărilor, nu a partidelor, aflate vremelnic la guvernare în țările aflate în criză. PMP vă atrage atenția că mai multe minți puse în slujba unei idei valorează întotdeauna mai mult decât una singură. Faceți o consultare națională reală, în care să fie implicate toate partidele, specialiști recunoscuți din domeniile prioritare pentru dezvoltare, membri ai Academiei Române etc. Stabiliți un termen pentru depunerea proiectelor și realizați un pact național pentru dezvoltarea țării. Obiectivul este unul generos și ne privește pe toți. Dialogul nu face rău nimănui. Un pact național pentru dezvoltare, dacă nu ar asigura o formulă cu mult mai bună decât cea elaborată doar de către un guvern, oricare ar fi el, în mod sigur ar fi o garanție pentru păstrarea multianuală a unui plan coerent, a unor direcții bine conturate care să nu fie modificate la fiecare schimbare de ministru ori de guvern.”, susțin cei din Partidul Mișcarea Populară.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *