Iohannis: „A crescut nivelul de conștientizare a importanței strategice a Mării Negre în SUA și la nivel NATO”

Președintele Klaus Iohannis a avut marți seară declarații de presă la Palatul Cotroceni și a făcut o serie de aprecieri față de alegerile prezidențiale care se desfășoară astăzi în Statele Unite. Șeful statului a precizat că parteneriatul strategic România – SUA s-a consolidat în ultimii ani, iar printre aspectele cele mai importante se regăsește conștientizarea rolului de securitate al Mării Negre.

„Administrația SUA, indiferent de coloratura politică, a susținut permanent dezvoltarea relațiilor cu România pe toate palierele. Cu precădere în ultimii ani am înregistrat progrese notabile și evoluții concrete pe multiple dimensiuni ale parteneriatului nostru comun, iar cu ocazia vizitei pe care am efectuat-o la Washington în 2019 aceste dimensiuni au fost extinse și îmbogățite cu noi domenii, precum securitatea rețelelor 5G și domeniul nuclear civil. În privința cooperării politico-militare și de securitate, a crescut semnificativ nivelul de conștientizare a importanței strategice a Mării Negre, atât în SUA, cât și la nivelul NATO și am dezvoltat o viziune comună România – SUA cu privire la acest spațiu. Au fost puse bazele pentru creșterea în continuare a prezenței militare americane în România ca o garanție de securitate în fața provocărilor complexe din regiune”, a spus Klaus Iohannis.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *