Investiții la Hârșova? Primarul Ionescu, despre posibila rețea de gaze: „Va aduce beneficii nu numai pentru oraș, ci și pentru întreaga zonă de nord a județului“

Dincolo de tensiunile interne, specifice oricărei unități administrative, la Hârșova, primăria din localitate încearcă să aducă schimbări importante în oraș. Primarul Viorel Ionescu a declarant în cadrul unei conferințe de presă organizată joi la sediul ALDE că, începând din acest an, vor fi implementate mai multe proiecte care vizează infrastructura urbei și a localităților care aparțin de aceasta.

„Asfaltarea străzilor din orașul Hârșova și localitatea Vadu Oii, extinderea cu două săli de clasă a școlii generale cu clasele I – IV ce aparține de Liceul „Ioan Cotovu“, acestea sunt necesare pentru buna desfășurare a activității de învățământ și extinderea grădiniței „Tic-Pitic“, sunt doar câteva din proiectele pe care le vom derula cu fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală“, a spus primarul din Hârșova.

CITEȘTE ȘI:

Gaze naturale la Hârșova. Primăria anunță demararea studiului de fezabilitate

De departe, cel mai important proiect pe care administrația locală îl derulează este cel referitor la introducerea rețelei de gaze naturale.

„Pentru dezvoltarea orașului este foarte important să anunț că am finalizat studiul de fezabilitate privind racordarea orașului la rețeaua de gaze. Am eliberat certificatul de urbanism în vederea obținerii avizelor necesare pentru avizare de către ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) a acestui studiu de fezabilitate, urmând ca pe viitor, după ce va fi obținut avizul de la ANRE, să concesionăm serviciul de racordare a orașului la rețeaua de gaze. Este un proiect mare, care aduce beneficii nu numai pentru orașul Hârșova, ci și pentru întreaga zonă de nord a județului Constanța“, a spus Viorel Ionescu.

Edilul din Hârșova a mai spus că în perioada următoare va mai fi implementat un proiect privind introducerea rețelei de canalizare pe o lungime de aproximativ 7,5 kilometri, inclusiv la Ferma nr. 1 și în satul Vadu Oii, unde va fi construită și o mini-stație de epurare.

CITEȘTE ȘI:

Poliția locală din Hârșova așteaptă sesizări privind faptele antisociale pe WhatsApp. Primarul Viorel Ionescu: „Le cer oamenilor să pună umărul“

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*