INTERVIU Traian Băsescu (PMP): „Instituțiile statului au ieșit de pe șine după ce am plecat eu! Republica Moldova nu va intra niciodată în Uniunea Europeană, dacă facem asta vom păți ca Ucraina”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, deschide lista Partidului Mișcarea Populară la alegerile din 26 mai pentru Parlamentul European. În acest context, Băsescu susține că tematica electorală din aceste zile nu trebuie să fie legată de pensii sau de salarii, ci de Europa, unde se iau deciziile importante pentru România și, astfel, speră să „am cu cine să vorbesc despre asta”. Băsescu are o părere proastă despre liderii politici ai celorlalte partide, dar și despre discursurile lor și, în acest sens, ne-a vorbit despre felul în care arată actuala campanie, despre instituțiile statului, Republica Moldova și multe altele în cadrul unui amplu interviu pe care a fost amabil să îl acorde pentru TOMIS NEWS:

REPORTER: Zi de zi avem parte de multe cifre, sondaje, unele spun că PSD este pe primul loc, altele că PNL. Cât de credibile sunt aceste sondaje?

TRAIAN BĂSESCU: Nu sunt credibile! Nu sunt credibile pentru că sunt făcute pe contract cu partidele respective și la înțelegere cu partidele respective chiar și ca rezultat! Vă mai spun un lucru: nu există partid serios care să își dea sondajele pe care le folosește în luarea deciziilor. Ce se dă pe televiziuni sunt elemente de manipulare! Iar asta se întâmplă acum! Am văzut IMAS, dădea PNL conducând detașat, iar CURS a dat că PSD conduce detașat. Deci, să așteptăm 26 mai!

REPORTER: Un subiect pe care îl abordați cu plăcere: flancul estic și problemele cu care ne confruntăm aici. Cum vedeți situația privind blocarea licitației de achiziție a corvetelor sau a bateriilor de coastă?

TRAIAN BĂSESCU: O văd foarte prost, este clar că discutăm despre niște incapabili, care s-au învârtit în jurul butoiului cu miere și nu știu cum să se retragă repede și sacrifică interesul de dotare a flotei și armatei române! La sfârșitul anului trecut, au ratat trei licitații, pentru corvete, pentru 3.000 de camioane și pentru modernizarea a 17 avioane IAR Șoim, aduse la nivel de nave școală pentru avioanele F-16. Le-au ratat pe toate trei… despre ce vorbim? Eu i-aș fi destituit de mult!

REPORTER: Vorbim de incompetență sau de un plan stabilit de dinainte, să folosim, de exemplu, termenul sabotaj?

TRAIAN BĂSESCU: Marele adevăr este că, în opinia mea, sunt două lucruri: incompetență și tentația de a pune ceva la buzunar. Pentru că toate taberele merg pe același principiu, să pună și ceva la buzunar, mult sau puțin dar să pună, se ajunge la momentul în care se suspectează și, ca să nu dea ocazia unei suspiciuni legalizată la vreun Parchet, anulează licitația și au rezolvat problema!

REPORTER: În aceste condiții, ce păreri își formează partenerii din Alianța nord-atlantică, în special cei din Statele Unite?

TRAIAN BĂSESCU: Groaznice! Dar, nu cei din SUA… aș aduce aminte situația cu Franța. Mă uitam la concurenți, este clar că Naval Group este cel mai performant, pentru că sunt dintre cei mai performanți din lume, au dat cel mai bun preț, Naval Group vine cu un proiect 2016, de ultimă generație, spre deosebire de Fincantieri sau Damen, care au proiecte vechi. Naval Group mai are un avantaj extraordinar, de aceea au și dat cel mai bun preț: ei sunt 68% proprietate a statului francez, iar cele 32% disponibile sunt ale lui Thales Group, cea mai mare companie de armament din Europa, care, din punct de vedere tehnologic, se bate cu orice firmă americană. De aceea este greu de înțeles de ce s-a anulat. În mod cert, dacă o duceau până la capăt era ceva blamabil acolo, care i-a făcut să se reclame și la Parchetul Militar! Vă dați seama ce ridicol… Nu am mai auzit așa ceva! Ministerul Apărării, care organizează licitația, o evaluează și tot ministerul sesizează Parchetul Militar! Este o casă de nebuni acolo!

REPORTER: Dacă s-ar fi întâmplat asta în timul mandatelor dumneavoastră, în cadrul celebrelor ieșiri publice la Cotroceni de la 18:00, ce le-ați fi spus?

TRAIAN BĂSESCU: Nu aveam ce să le spun… Dacă vă uitați, instituțiile și-au ieșit de pe șine după ce am plecat eu! Cât am fost președinte, nu și-au permis să facă mascarada pe care o fac acum! Statul a fost ordonat, cu greșeli, ca cele din Justiție, dar s-a știut o linie. Acum se bat procurorii între ei, procurorii cu judecătorii, Parchetul General se bătea cu ministrul, ministrul cu judecătorii, o nebunie! Și, pe dedesubt, hop și politicul și structurile de securitate și tot așa!

REPORTER: Revenind la campania electorală, cum o vedeți pe cea de acum, comparativ cu cele prin ați trecut, 2004, 2009, dacă au evoluat sau au involuat?

TRAIAN BĂSESCU: Este o involuție în desfășurarea campaniei și este involuție în capacitatea intelectuală a liderilor politici! Uitați-vă că nu știu decât lucruri simple pe care le-ar putea utiliza și un copil de șapte ani: hoțule, infractorule! Aici este bătălia… Care îl face pe celălalt mai hoț! Greu de gândit că am ajuns în 2019 cu politicieni care tot ce au de spus electoratului este să se porcăiască de dimineața până seara. O fi fost și asta o epocă, dar era mult mai inteligentă!

REPORTER: Bănuiesc că această abordare va avea și o influență asupra electoratului și asupra prezenței. Probabil vom avea o prezență scăzută…

TRAIAN BĂSESCU: Posibil, da! Eu voi încerca să vorbesc despre Europa, să văd dacă am cui și cu cine!

REPORTER: Basarabia! Astăzi, în ce situație se află, încotro se îndreaptă și ce trebuie să facă România?

TRAIAN BĂSESCU: Este într-o situație foarte dificilă Basarabia și acum mă refer doar la partea care înseamnă Republica Moldova… Au avut alegeri, nu reușesc să găsească o formulă de instalare a unui guvern, instabilitatea este maximă, au pierdut orice legătură cu Uniunea Europeană, nici finanțare, nici asistență tehnică, nimic! Erau pierdute dinainte de alegeri, acum s-a accentuat și nu se mai ocupă nimeni de Republica Moldova la Bruxelles! Eu cred că trebuie privit la o soluție, după mine – refacerea alegerilor nu este o soluție, rezultatele vor fi cam aceleași! Acum ar trebui să aleagă între o alianță cu socialiștii sau o alianță cu Plahotniuc. Care le convine… Situația e dramatică în ambele variante, pentru discursul de acum, dar până la urmă trebuie să fie și o responsabilitate a partidelor: să guverneze țara! Ei nu s-au dus la alegeri ca să spună „nu mă interesează, nu îmi place Plahotniuc, nu îmi plac socialiștii”! S-au dus la alegeri ca să guverneze! Așa a crezut electoratul, că dă votul unora care vor guverna și acum constatăm că ei nu vor să guverneze! Dacă e de ales, eu, care urmăresc cu mare atenție ce se întâmplă la Chișinău, am văzut declarația lui Dodon, pe care nu-l înghit deloc, este un nemernic care și-ar vinde țara lui Putin mâine, noroc că nu i-o cumpără Putin! Dodon, care tuna și fulgera împotriva Acordului de asociere, a făcut declarație că nu va denunța Acordul cu UE, deci a deschis o portiță către blocul ACUM. Dacă mă întrebați pe mine, din cele două rele gigantice, care e mai puțin rău? În mod categoric, obiectivul major al blocului ACUM trebuie să fie distrugerea controlului acestui Plahotniuc, care a confiscat statul! Un singur om a confiscat statul! Prioritatea zero este scoaterea din joc a lui Plahotniuc! Altfel, să auzim numai de bine! Dacă ar împinge țara din nou în alegeri, nu ar avea decât același rezultat, pentru că nu schimbă nimeni legea electorală, convine și socialiștilor și lui Plahotniuc și cu asta basta! Dar, țara va sta fără guvern! Este o responsabilitate să dea țării un guvern!

REPORTER: Apropos, Plahotniuc are o casă la București… Pentru această situație grea, Bucureștiul are vreo responsabilitate, vreo vină?

TRAIAN BĂSESCU: Mai are la Vaslui moșii, are multe prin România Plahotniuc… Nu aș spune neapărat, ne-am obișnuit să ne asumăm mai mult decât trebuie. Până la urmă, chiar dacă s-au răcit relațiile la nivel de guvern și la nivel de președinte, față de cum au fost relațiile până în 2014… foarte bine, dar responsabilitatea pentru țara aceea o au ei! Nu București! Bucureștiul i-a ajutat cât a putut. Spre exemplu, Ponta nu a întrerupt acel credit de 100 de milioane, pe care l-a pus la dispoziție guvernul Boc; nu a întrerupt nimeni programul de cuplare la gaze, Transgaz – dacă nu mă înșel – chiar a început și tronsolul Ungheni – Chișinău. Dar, trebuie să ai și dincolo un partener. Ce-i drept și enervant, România poate spune: „fraților, ne desconsiderați!” De ce? „Când nu aveți bani la buget pentru dat pensiile, veniți la București, pentru că Bruxelles nu vă maid ă!” Au venit și au luat banii pentru pensii și salarii, iar când e vorba de România… vă pute! „Aaah, nu, nu vrem Unire, vrem Uniune Europeană!” Sigur, o fac din ignoranță, pentru că Uniunea Europeană nu se extinde dincolo de Prut pentru nimic în lume! Aici este extinderea maximă și noi avem noroc că am intrat, am prins ultimul vagon!

REPORTER: Niciodată nu va intra Republica Moldova în Uniunea Europeană?

TRAIAN BĂSESCU: Niciodată! Sau, mă rog, nu în următorii 50 de ani. Pentru următorii 20 de ani, este planificat Balcanii de Vest și este o muncă de 20 de ani ca să îi aduci la niște standarde acceptabile, iar faptul că nu vor intra niciodată… nu o spun pentru că am fost zece ani în Consiliul European și am deschis de „n” ori subiectul și toate țările spuneau „stop joc!” Ca să vă convingeți că aici e limita, aduceți-vă aminte ce a pățit Ucraina! După ce a semnat Acordul de asociere a pierdut și Crimeea și estul țării. Deci, Federația Rusă nu mai suportă extindere spre Est și trebuie tratată și Federația Rusă ca o putere globală din punct de vedere militar! Nu poți să spui că faci ce vrei, pentru că s-ar putea să facă și ei ce vor!

REPORTER: Recomandarea pentru constănțeni, ce trebuie să facă aceștia pe 26 mai?

TRAIAN BĂSESCU: Să meargă la vot, să voteze și pentru referendum și pentru europarlamentare! Iar, la europarlamentare, să voteze PMP!

Comandat de Partidul Mişcarea Populară – PMP, codul unic de identificare atribuit mandatarului 41190004.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*