Spread the love

ONE STAR SECURITY este una dintre cele mai mari companii de pază și intervenție din Constanța, serviciile acesteia fiind solicitate și în alte județe din țară. Compania și-a creat un renume și în lumea sportului, unde organizează una dintre cele mai importante evenimente de kickboxing din România, OSS Fighters, în această vară fiind programată cea de-a 6-a ediție (ediția 4, AICI, ediția 5, AICI).

Marius Gheorghe conduce această companie care este formată, printre altele, de 46 de echipe de intervenție, 1.386 de obiective supravegheate și, datorită specializării în special pe pază feroviară, 1.780 de vagoane de tren păzite zilnic. ONE STAR SECURITY asigură servicii de securitate de toate felurile, deținând în prezent cel mai mare dispecerat din Dobrogea:


În contextul crizei social-economice cauzată de pandemia de coronavirus, activitatea infracțională este în creștere, situație în care furnizorul de soluții de securitate privată deține un rol tot mai important. Astfel, Marius Gheorghe ne-a precizat în cadrul unui interviu de ce aceste servicii sunt necesare:

REPORTER: Aveți ca motto „promptitudine, viziune, profesionalism și misiune”. Ce fel de misiune aveți? Care ar fi misiunea companiei?

M.G.: Într-o lume în care securitatea personală sau a bunurilor nu mai este o necesitate de lux, ci una stringentă, ONE STAR SECURITY și-a stabilit ca misiune să devină un furnizor și integrator de soluții de securitate private, raportându-ne în permanență la nevoile clientului, respectându-i intimitatea, libertatea de mișcare și liniștea, oferind totodată siguranță deplină. Un serviciu de securitate executat cu specialiști și personal calificat a reprezentat un deziderat permanent al societății noastre, astfel încât satisfacția clienților noștri să reprezinte obiectivul principal. Am considerat și vom considera și de aici înainte că satisfacția clientului reprezintă cea mai bună publicitate a serviciilor oferite de societatea noastră.

REPORTER: Vă rog să îmi enumerați domeniile pe care le acoperiți, după o existență pe piață de mai bine de cinci ani.

M.G.: În prezent, ONE STAR SECURITY oferă servicii de securitate feroviară (gardare trenuri sau eșalon feroviar), pază și obiective fixe, transport blindat și gardă de corp, sisteme de alarmă la efracție cu dispecerat cu acoperire națională, sisteme de supraveghere video și securitate la evenimente.

REPORTER: De ce este important să apelăm la serviciile unei firme de pază? Să legăm asta și de contextul actual, în care încă avem restricii și tocmai de aceea anumite persoane rău voitoare pto profita de oameni în vârstă, copii ș.a.m.d., singuri în casă sau chiar pe stradă.

M.G.: Răspunsul este unul foarte simplu: siguranță! Într-o societate care traversează o perioadă grea, nemaiîntâlnită de generația noastră, să știi că apelând la o societate specializată de pază vei avea parte de siguranță, integritate, liniște și intimitate. Acestea reprezintă, de multe ori, totul. Să nu uităm că activitatea infracțională este în plină creștere.

Magazinul de Securitate, concept nou în Constanța

REPORTER: Apropo de asta. Am văzut în perioada stării de urgență mai multe incidente în țară, încăierări între clanuri, iar oameni în vârstă, femei, copii, se aflau prin preajmă. Într-o asemenea situație, ce sfătuiți să aibă omul de rând la îndemână pentru a se autoapăra? Totodată, ce ar putea procura de la o firmă de pază?

M.G.: Nu numai în aceste cazuri, oricând este bine să ai asupra ta un tub cu spray paralizant sau un dispozitiv cu electroșocuri. În acest moment, pe piață, există și butonul de panică mobil, serviciu pe care îl asigurăm și noi. Sunt produse pe care societatea noastră le oferă prin Magazinul de Securitate, un concept nou pe piața constănțeană, la un raport calitate – preț mai mult decât bun, având în vedere faptul că lucrăm direct cu producătorii.

REPORTER: Pază umană, securitate feroviară, sisteme de alarmă și securitate la evenimente. Ce reprezintă, concret, astfel de activități?

M.G.: Este dificil să răspunzi pe scurt. Sunt activități complexe, care implică personal de execuție, îndrumare și control, personal de conducere. În contextul actual, pentru realizarea unui serviciu eficient este nevoie ca aceste activități să fie interconectate, să avem pază umană și sistem de supraveghere video, de exemplu. Securitatea la evenimente reprezintă un complex de măsuri pe linie de ordine publică și pază, aplicate înainte și pe perioada unor evenimente culturale și sportive, pentru asigurarea bunei lor desfășurări. Dacă ar fi, de exemplu, să vorbim de un eveniment cultural – concert, avem atât personal care execută paza unor zone sau puncte cheie cât și forțe de intervenție, control acces în perimetru, supraveghere video ș.a.m.d. Un sistem de alarmă la efracție reprezintă paza și protecția bunurilor dumneavoastră, a locuinței, a familiei sau a companiei, care poate fi realizat foarte ușor, cu costuri reduse, prin sisteme care avertizează intrarea unei persoane nedorite într-un anumit spațiu, fiind completat cu un departament de monitorizare și intervenție care dispune de un sistem computerizat de dispecerizare și de un număr important de echipaje de intervenție rapidă localizate în teren. Serviciul de pază umană este destinat societăților comerciale, fie pentru spații cu circuit închis, sedii de firme, birouri, hale, spații de producție ș.a.m.d., fie pentru cele destinate publicului, cum ar fi magazine, supermarket-uri, mall-uri, cinematografe ș.a.m.d.

REPORTER: Nu ne întâlnim în fiecare zi cu ideea de securitate feroviară. Ce poate fi oferit transportatorilor?

M.G.: Este o activitate executată cu personal specializat în acest domeniu, înarmat, care se desfășoară pe întreg teritoriul național. Practic, asigură securitatea garniturilor de tren, de la încărcarea acestora și până la predarea către destinatarul mărfii. Este un serviciu, într-adevăr, mai aparte, pe care nu îl asigură decât un număr mic de societăți de pază, pentru că implică servicii de logistică și suport aparte față de celelalte activități ale societății, fiind în mișcare continuă, necesitând pentru coordonarea acestuia un dispecerat aparte, conectat permanent cu dispeceratele transportatorilor feroviari. Este o activitate similară cu paza eșaloanelor militare și are drept scop asigurarea integrității garniturilor de tren, preîntâmpinarea unor incidente care pot apărea în transportul de produse. Ce oferim noi transportatorilor feroviari? Siguranța și încrederea că pe timpul transportului nu vor avea nici un incident.

REPORTER: Pe paza canină vă bazați? Cât ajută în misiuni un astfel de câine?

M.G.: Paza canină este o activitate executată de câini special pregătiți, pentru a completa activitatea agenților de securitate însărcinați cu protejarea unui obiectiv. Câinele și agentul de pază fac echipă în misiunile de intervenție, iar în cadrul unor obiective cu suprafețe mari câinele de serviciu nu face decât să eficientizeze activitatea de pază, având viteză de reacție și eficacitate în prinderea și imobilizarea persoanelor suspecte. Sigur că este un cost suplimentar, care de multe ori nu se regăsește în tariful practicat și nu este ușor de fiecare dată, însă reprezintă un atu în executarea unui serviciu de pază eficient.

REPORTER: Incidente dificile, greu de gestionat?

M.G.: Sigur că am avut și incidente, însă datorită experienție și pregătirii personalului de execuție și conducere am reușit să ieșim cu bine din toate aceste situații.

REPORTER: Ce transmiteți constănțenilor? De ce ar trebui să apeleze la ONE STAR SECURITY?

M.G.: Oferim servicii de calitate, adaptate necesităților clientului, venind cu soluții adaptate și momentului. Beneficiarul serviciilor noastre trebuie să știe că atunci când apelează la ONE STAR SECURITY va avea parte de siguranță și liniștea necesară atât lui, cât și familiei sau afacerii sale. Sigur că este dificil să optezi pentru serviciile unei firme sau alta, însă eu am încredere că cei din Constanța vor ști să aleagă ONE STAR SECURITY, pentru calitatea serviciilor executate, a portofoliului de clienți pe care societatea îi are și pentru care executăm servicii, în unele cazuri, încă de la înființarea societății. Evident, nu în ultimul rând, pentru un serviciu executat la un tarif adaptat situației actuale.

REPORTER: În contextul pandemiei provocată de covid-19 s-a schimbat în vreun fel modalitatea de operaționalizare?

M.G.: Pandemia reprezintă și va reprezenta o nouă provocare și pentru societatea noastră, cum este de altfel pentru fiecare. Viața noastră, relațiile sociale și profesionale suferă modificări de comportament. Va trebui să ne adaptăm din mers, să găsim și să propunem soluții partenerilor noștri sau să ne pliem noi pe noile lor nevoi. Viața, însă, își va urma cursul. Cu pandemie sau criză economică, beneficiarii serviciilor noastre trebuie să știe că ONE STAR SECURITY va rămâne alături de ei.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *