Spread the love

Partidul Mișcarea Populară intră în alegerile pentru Parlamentul European cu vârful său de lance, Traian Băsescu. Fostul președinte al României este secondat de președintele partidului, Eugen Tomac, iar secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin (28 de ani), candidează la europarlamentare de pe locul trei.

Ioana Constantin este fost președinte al M10 și din postura de lider al PMP promite că va susține punerea în funcțiune a căii de navigație Constanța – Rotterdam. Despre acest proiect și multe altele, Ioana Constantin a fost amabilă să detalieze pentru TOMIS NEWS în cadrul unui amplu interviu:

REPORTER: Idee general acceptată de toată lumea: tinerii trebuie să performeze la noi în țară. După 26 mai, tinerii vor avea această oportunitate sau exilul va continua?

I.C. Votul din 26 mai va arăta direcția înspre care România dorește să meargă. Însă, depopularea va continua atât timp cât nu creștem calitatea vieții în România. Avem obligația să investim mai mult în educație, mai mult în tineri, trebuie să creștem calitatea vieții. Și mai este ceva important: trebuie să eliminăm impostura din spațiul public pentru că ne confruntăm azi cu o puternică deprofesionalizare. Atunci tinerii nu vor mai pleca din țară. Apelul meu, ca tânăr de 28 de ani, pentru tineri este să meargă la vot, să se implice cât mai mult și să sancționeze fiecare derapaj din spațiul politic. Avem nevoie de tineri în politică, de entuziasmul lor, de competențele lor. 

REPORTER: PMP a propus teme europene în această campanie, nu naționale. Ați avut cu cine să vorbiți despre Europa în aceste zile?

I.C. Da, cu românii. Dacă ne referim la celelalte partide, din păcate, temele de dezbatere au fost răfuielile interne. Noi, Partidul Mișcarea Populară, am ales să discutăm despre viitorul Uniunii Europene, despre proiecte europene majore, despre România în UE. PMP este singurul partid care a avut un discurs pro-european în această campanie electorală. Peste tot unde am fost în țară, dar și în diaspora, am discutat despre obiectivele pentru Parlamentul European. Vă dau câteva exemple: creșterea subvenției pentru agricultură; creșterea numărului locurilor de muncă pentru tineri, eurodeputații PMP vor susține în Parlamentul European alocarea de sume consistente pentru programe de antreprenoriat pentru tineri, în contextul în care în UE sunt peste 3,3 milioane de tineri sub 25 de ani care nu au loc de muncă; punerea în funcțiune a căii de navigație Constanța – Rotterdam, un proiect major european. Mai mult, Uniunea Europeană se confruntă cu o serie de provocări care ne afectează pe toți: Brexit, criza migrației, populismul. Spre exemplu, în ceea ce privește migranții extracomunitari, PMP susține instituirea Poliției de Frontieră Europeană, înființarea Agenției de Informații Antiteroriste și implementarea unei legislații europene care să respecte interesele cetățenilor europeni.

REPORTER: Ce i-ar motiva pe românii plecați din țară să revină acasă?

I.C. Creșterea calității vieții. M-am întâlnit de curând cu românii din Lisabona și Setubal (Portugalia) și mi-au spus că vor reveni în țară când vom avea servicii de sănătate la standarde europene, investiții suficiente în educație, infrastructură bună. Desigur, în paralel, este nevoie de o guvernare transparentă și eficientă, de guvernanți competenți și responsabili. Românii din străinătate sunt cel mai mare investitor în economia României. PMP va rămâne și în Parlamentul European un partener de încredere al românilor care muncesc, studiază, locuiesc în diaspora.

REPORTER: 26 mai, alegeri, 27 mai, PMP în Parlamentul European. 28 mai, ce vor face europarlamentarii PMP?

I.C. Din 26 mai, PMP revine la Bruxelles cu cea mai bună echipă, condusă de președintele Traian Băsescu. Avem multe proiecte pe agendă: vom apăra și promova drepturile românilor din Diaspora; vom susține creșterea subvențiilor pentru agricultură pentru că azi, în România și statele care au aderat mai târziu, subvenția este la jumătatea celei din Franța; vom susține simplificarea procedurilor de aprobare a proiectelor la nivel național și la nivelul Comisiei Europene; vom promova interesul României de a intra în spațiul Schengen; vom susține punerea în funcțiune a căii de navigație Constanța – Rotterdam, un proiect major european; vom susține creșterea fondurilor alocate pentru R. Moldova în cadrul Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, suntem singurul partid care și-a asumat prin statut reîntregirea țării ca obiectiv de țară.

REPORTER: …. dar Ioana Constantin?

I.C. Mă voi implica în continuare la fel de mult pentru educație mai bună, pentru sprijinirea tinerilor, pentru inițiative care îi interesează pe români.

Comandat de Partidul Mişcarea Populară – PMP, codul unic de identificare atribuit mandatarului 41190004.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *