INTERVIU Directorul Poliției Locale Constanța, Tudorel Dogaru: „Am lansat un concept de curățenie socială! Strada trebuie asigurată 24 de ore din 24 și, din 2019, polițiștii locali vor fi dotați cu camere video“

Detașarea șefului Poliției Municipiului Constanța, comisarul-șef Tudorel Dogaru, la conducerea Direcției Generale Poliția Locală, la începutul acestui an, a însemnat o întețire a controalelor pentru respectarea normelor legale privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice precum și pentru menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța. Practic, nu a fost zi în care să nu primim informări de la Poliția Locală prin care ne înștiințează faptul că s-au dat sute de amenzi, pentru tot felul de abateri: scuipatul cojilor de semințe pe stradă, opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din oraș, circulația cu mijlocul de transport public în comun fără titlu de călătorie valabil, abateri în domeniul disciplinei în construcții, protecției mediului și activității comerciale, acte de comerț ilicit pe plajă, dar și în zona adiacentă piețelor agroalimentare constănțene, desfășurarea de activități comerciale fără a deține autorizație/program de funcționare, încălcarea normelor privind menținerea curățeniei în municipiul Constanța și protejarea mediului înconjurător și chiar acte de cerșetorie. Putem spune că sancționarea acestor abateri reprezintă o premieră!

În timp ce unii nu au văzut cu ochi buni raziile polițiștilor locali, alți constănțeni spun că era și timpul pentru ca unii dintre concetățenii lor fie „educați cu forța“. După nouă luni la șefia Poliției Locale, Tudorel Dogaru a fost amabil să acorde un amplu interviu pentru TOMIS NEWS, prezentând astfel și o radiografie a societății tomitane.

REPORTER: Sunteți la șefia Poliției Locale de la 1 ianuarie 2018. Cum ați caracteriza activitatea de până acum?

Tudorel Dogaru: Destul de intensă, poate chiar istovitoare, din toate punctele de vedere, plecând de la modul în care este organizată și funcționează această instituție, la partea de procedurizare, la partea de planificare a muncii și cam în general tot ce ține de activitatea de management. Asta dacă e să mă refer la mine, dacă e să mă refer la activitatea instituției, evident că, probabil, ceea ce caracterizează la momentul acesta cel mai pregnant este, în afară de intensitatea activității, transparența. Eu așa o văd și asta a fost prioritatea mea în momentul în care am preluat această funcție (cea de director al Poliției Locale Constanța, n.r.), ca toate activitățile pe care le desfășoară, pentru că, spre deosebire de Poliția Națională care are foarte multe zone nedestinate publicității, zona de dosare penale, munca calificată, munca informativă ș.a.m.d, în materie de Poliție Locală, în materie de activitate a unei direcții din cadrul aparatului de specialitate al primarului, cum suntem noi, nu există aceste posibilități de a obtura transparența. Practic, activitatea Poliției Locale trebuie să fie o carte deschisă. Și asta am căutat să fie în fiecare zi. Nu înseamnă, musai, că ceea ce prezentăm noi zilnic, în scurtele buletine de presă, reprezintă toată activitatea noastră, tot palierul de atribuții care revine Poliției Locale… Dar, am căutat ca măcar la anumite intervale de timp, pe ceea ce reprezintă priorități pentru cetățeni, să-i informăm. Cum am ajuns la concluzia vizavi de ceea ce reprezintă priorități pentru cetățeni?! Păi, în primul rând am făcut acel chestionar, pentru că, pentru mine, era important de știut din gama de atribuții pe care le are Poliția Locală, care sunt cele mai importante din punct de vedere al cetățeanului. În acest caz am avut o oarecare surpriză, din punctul meu de vedere poate văd lucrurile altfel, având și un defect profesional, în sensul că, polițist fiind, mi se pare zona de ordine publică foarte importantă, strada cu alte cuvinte. Dar, poate că cetățenii au alte așteptări, poate că ei văd lucrurile altfel decât le văd eu. Așa cum spuneam anterior, am avut și niște surprize, dar, în mare parte, ceea ce gândeam eu ca șef al acestei instituții corespunde cu ceea ce vor cetățenii. În esență, nimic mai mult decât ceea ce ține de bunul simț. Și, în general, primele legi care au fost făcute după Revoluție, cum ar fi Legea nr. 61 din 1991, republicată, exact asta urmărește, regulile de conviețuire socială, care sunt împrumutate din normele de bun simț. Ce înseamnă acest lucru? Să nu țipi pe stradă, să nu faci mizerie, să nu consumi alcool în locuri publice, să nu înjuri, să nu săvârșești acte de violență și cam tot ce ține de zona asta. Și, din punctul ăsta de vedere, aici nu a fost o surpriză, am constatat că 65% din cei care au răspuns la acel chestionar apreciază ca fiind necesară aplicarea cu fermitate a legii 61, ceea ce se și întâmplă.

REPORTER: Vorbeați de bun simț. Are constănțeanul așa ceva?

Tudorel Dogaru: În general, da. Cei care nu, sunt corectați, iar corecția la noi este dată de sancțiunea contravențională principală, și anume, amenda, dublată de cele mai multe ori de măsura complementară de readucere la situația anterioară, și anume, de făcut curățenie, cu alte cuvinte. Pentru că ceea ce constatăm noi de foarte multe ori se referă la producerea de mizerie: spart semințe, consum de băuturi alcoolice, aruncatul gunoiului pe jos, ș.a.m.d. Toți vrem parcuri curate, toți vrem drumuri curate, dar în momentul în care trebuie să respectăm sau să menținem măcar ceea ce se face, atunci avem o problemă. Și, atunci, asta este zona în care noi trebuie să intervenim, să facem curățenie, curățenie socială cu orice componentă vreți dumneavoastră aici, plecând de la cea de pe stradă și mergând până la curățenia morală, pentru că fiecare cetățean trebuie să înțeleagă din ceea ce i se întâmplă ce conduită trebuie să adopte, astfel încât să fie acceptabilă. Pe de altă parte, ca să răspund la întrebare, din 50.000 de sancțiuni contravenționale aplicate în primele nouă luni ale acestui an, 25.000 au fost aplicate pentru cetățenii municipiului Constanța, restul au fost aplicate cetățenilor din alte localități. Am spus chestiunile astea, pentru că zugrăvesc întrucâtva gradul în care constănțeanul manifestă bun-simț sau nu respectă prevederile legale. Când am spus 25.000 de persoane sancționate, m-am referit la toate tipurile de sancțiuni care intră în competența de constatare a Poliției Locale, mergând de la zona de ordine publică, circulația rutieră, așa cum este ea restrânsă ca și competență, pentru că aici cele mai multe atribuții revin Poliției Naționale, poate că este și firesc să fie așa, mergând pe zona de asigurare a unui mediu concurențial și comercial sănătos, zona de mediu și zona de disciplină în construcții. Toate astea au fost 25.000. Am ținut musai să precizez acest lucru, pentru că vreau să dărâm un mit: toată lumea, la un moment dat, sau criticii noștri au afirmat faptul că noi am aplicat aceste sancțiuni pentru că dorim să aducem bani la buget. În primul rând, este o absurditate să creadă cineva că stabilim modul în care aplicăm sancțiunea contravențională după domiciliul contravenientului. Adică, dacă e constănțean, îl sancționăm, iar dacă este din altă localitate, nu, pentru că pe mine mă interesează să intre bani la buget. De ce spun treaba asta, pentru că OUG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor are norme foarte clare: banii obținuți din amenzile aplicate intră în contul Primăriei pe rază căreia domiciliază contravenientul. Deci, dacă 25.000 de sancționați domiciliază în alte localități decât Constanța, banii încasați pentru amenzile aplicate de Poliția Locală Constanța, cu cheltuielile aferente, se vor duce la primăriile respective.

REPORTER: Sunt greu de recuperat aceste amenzi, ca și grad de încasare, mai ales că sunt și anumite persoane care nu au domiciliu sau au o situație materială precară?

Tudorel Dogaru: Îmi e greu să fac o statistică, pentru că ar trebui să am o corespondență purtată cu primăriile de la nivelul întregii țări. Noi am amendat pe cei care pot fi amendați. Spre exemplu, sunt și persoane care, din punct de vedere legal, nu se regăsesc în evidența populației, sunt persoane fără identitate. Nu au certificate de naștere, cu atât mai puțin carte de identitate ș.a.m.d. Iar persoane de genul ăsta nu săvârșesc doar contravenții, pot să săvârșească și infracțiuni, de la unele puțin periculoase social și mergând până la omor, infracțiune care este deosebit de periculoasă. Incidența nu este atât de mare, pentru că numărul persoanelor fără identitate nu este atât de mare, dar nu putem nega că ei există. Și, într-o astfel de situație, eu nu pot să îi sancționez cu amendă, pentru că amenda, în momentul în care nu și-a achită în termenul prevăzut de lege, ar trebui înaintată, în vederea executării, către primăria pe raza căruia domiciliază. Neavând identitate, unde o trimiți? Dar, și în acest caz, am găsit o soluție legală, de a aplica o măsură contravențională principală: avertismentul, amenda și munca în folosul comunității. În afară de amendă, pe care eu nu pot să o pun executare, pe celelalte două pot să le folosesc. În ceea ce privește munca în folosul comunității, nu eu am competența de a cere instanței de judecată acest lucru. Munca în folosul comunității se dispune numai de către un judecător până la 300 de ore, iar vocația de a cere așa ceva aparține numai organului fiscal, nu Poliției Locale. Este adevărat că, în anumite situații, unde noi am constatat că anumite persoane, în mod repetat, săvârșesc contravenții, am solicitat noi către organul fiscal să se adreseze instanței pentru a obține muncă în folosul comunității. Acum, revenind la persoanele care nu au identitate, nu mă împiedică nimic pe lumea asta, din punct de vedere legal, să îi aplic un avertisment și să dublez cu o măsură complementară, care, din punctul meu de vedere, este cea mai eficientă: confiscarea bunurilor folosite pentru săvârșirea de contravenții și să readucă locul unde a săvârșit contravenția la starea inițială, curățenie în aproape toate cazurile. Revenind la întrebarea dvs. din cele 25.000 de sancțiuni, unii au fost amendați de mai multe ori, ceea ce înseamnă că aproximativ 20.000 de constănțeni au fost amendați.

REPORTER: Din cele 50 de mii de amenzi aplicate de Poliția Locală, care dintre contravenții deține ponderea cea mai mare?

Tudorel Dogaru: Noi am vizat cam toate aspectele care intră în competența noastră, dar am ținut cont în prioritizarea lor, pentru că nici noi nu avem atât de mult personal, nici posibilitatea să sancționăm orice persoană care, la momentul acesta, săvârșește o contravenție. Când am prioritizat am ținut cont exact de ceea ce au dorit constănțenii. Spre exemplu, peste 50% dintre ei au spus că vor să se acționeze pe zona de cartiere și atunci asta am făcut. Sunt acțiuni tematice, cu efective mari de polițiști locali, care se deplasează în anumite cartiere, fiind vizate în general cele de periferie, pentru că acolo sunt cele mai mari probleme. Ca și o impresie generală, Constanța este un oraș sigur.

REPORTER: Care sunt cartierele unde s-au aplicat cu precădere amenzi?

Tudorel Dogaru: Sunt cartierele de periferie, în general unde gradul de instruire este foarte redus. Sunt cartierele locuite de anumite comunități etnice: Spre exemplu, în km 4-5, km 5 în zona căii ferate, Anadalchioi, avem pe raza Secției de Poliție 4, mai exact pe strada Munții Tatra: Sunt zone în care nivelul de încălcare a legii este unul mai ridicat decât în alte părți. Și există și diferențe între tipurile de contravenții care se săvârșesc. De exemplu, în zona centrală este mai greu să-i găsești pe cei care consumă alcool în spațiile publice, dar acolo este posibil să constatăm că sunt persoane care și plimbă câinele fără lesă sau botniță. Pentru mine, și nu numai, menținerea curățeniei este o prioritate. Poliția Locală cu asta se ocupă, cu partea asta oarecum gri care, din diferite motive, unele subiective, cele mai multe obiective, alte instituții nu pot să se ocupe. Dar, repet, cele mai multe cauze sunt obiective. Zona de asigurare a liniștii publice, zona de asigurare a curățeniei, ce se întâmplă prin intersecții, ce se întâmplă în zona hypermarket-urilor, ce se întâmplă la biserici, la fenomenul cerșetoriei, ș.a.m.d. Toate astea noi le-am preluat ca și priorități. E adevărat, cele mai multe sancțiuni aplicate pe zona asta de siguranță și ordine publică sunt cele pentru încălcarea HCLM 184/2013, care se referă la menținerea stării de curățenie în municipiul Constanța, ce are mai multe puncte, printre care spartul de semințe, aruncatul de gunoi în alte spații decât cele amenajate…

REPORTER: Am văzut sancțiuni pentru persoanele care dau petrecere în aer liber…

Tudorel Dogaru: Noi am lansat un concept de curățenie socială, care conține și treaba asta. Este Constanța anului 2018. Nu pot să accept că cineva îmi blochează un drum public, nu pot să accept că cineva își întinde mese și scaune, dă muzica la maxim și blochează circulația. Nu pot să se desfășoare așa ceva, cu atâtea instituții de forță. Repet, suntem în 2018. Nu vreau să acceptăm așa ceva, nu este de tolerat. Nu avem nimic împotrivă să se comporte ca niște oameni civilizați, dacă își fac petrecerea pe proprietățile private și dacă nivelul de zgomot este unul acceptabil și tolerabil de vecini. Nu avem o reacție față de o anumită etnie sau comunitate. Reacția noastră este exclusiv față de încălcarea legii. Evident că au fost și tensiuni și nemulțumiri, dar prin abilitatea polițiștilor locali care s-au deplasat la fața locului am reușit de fiecare dată să aplicăm legea, poate nu atât de repede pe cât și-ar fi dorit niște cârcotași, care vor să intervenim în forță. Păi dacă aplicăm forța generăm altceva, pentru că violența naște violență. Rolul meu este să aduc lucrurile la normalitate, iar dacă asta presupune să discutăm o oră, asta facem.

REPORTER: Se poate spune că sunteți în competiție cu Poliția Națională?

Tudorel Dogaru: Nu! Noi ne ocupăm de o zonă în care alte instituții, cu atribuții care uneori se suprapun, incluzând aici și Poliția Națională, din motive obiective, cele mai multe, nu neapărat subiective, nu pot să facă anumite treburi, pentru că au și alte atribuții. Și, atunci, un anumit tip de activitate mi l-am asumat eu la Poliția Locală. Pe anumite domenii nu am ce competiție să fac cu cineva. Chiar și așa, pe segmentul de ordine publică să zicem, dacă ar fi așa, ar fi o chestie benefică, pentru că asta ar duce la profesionalizarea serviciilor, și ale Poliției Locale, și ale Poliției Naționale, și ale Jandarmeriei și care crește serviciile către cetățean.

REPORTER: Mai este nevoie de personal la Poliția Locală?

Tudorel Dogaru: Noi la momentul acesta mai avem încă 70 de funcții pe zona de ordine și siguranță publică. Nu ascund faptul că intenția mea este să fac o ală organigramă la această structură și intenționez să organizăm și la anul concursuri, dar să vedem în ce măsură se bugetează posturile respective, iar dorința mea este să întărim acest segment de ordine și siguranță publică, astfel încât să avem o prezență sporită în zonele de interes pentru cetățeni. Nu exclud nici posibilitatea de a lucra în tandem cu Poliția Națională sau cu Jandarmeria. În momentul de față avem angajați 220 de polițiști locali. Prioritate este sectorul de ordine și siguranță publică. Strada trebuie asigurată 24 de ore din 24 cu efective la vedere, cu o dotare corespunzătoare, care să împiedice și un eventual comportament abuziv din partea polițistului, dar și un comportament abuziv din partea celui cu care intră în contact. În acest sens, polițiștii locali din Constanța vor fi dotați cu camere de luat vederi. La anul, unul din membrii patrulei va avea un astfel de dispozitiv. Nu va fi un secret și toată lumea va ști că polițistul local are cameră de luat vederi pe el. În plus va fi și un regulament în ceea ce privește folosirea, care va fi trimis spre avizare către autoritatea pentru protecția datelor cu caracter personal. O să fie ca la carte. Dar, vreau ca prin această investiție, să creștem calitatea comportamentală atât a polițistului local, cât și a cetățeanului. Aceste camere vor fi utile și ne vor feri de probleme.

REPORTER: Ar trebui schimbat ceva în legislație, pentru a întări autoritatea polițistului local?

Tudorel Dogaru: Depinde ce vrea populația, dar în nici un caz nu trebuie să fie lăsată Poliția Locală cu niște instrumente boante, ca să zic așa. Și aici mă duc pe zona de rutieră. Avem o problemă în a relaționa cu proprietarii de autovehicule. Noi nu putem să aplicăm sancțiuni decât pentru nerespectarea hotărârilor Consiliului Local. Ceea ce deranjează foarte mult la ora asta este fenomenul opririlor și staționărilor neregulamentare în diverse locuri. Este o avalanșă de solicitări cărora, din păcate, noi le oferim un răspuns trunchiat. Noi ne deplasăm la fața locului, în măsura în care reușim să identificăm conducătorul auto luăm măsuri, dar partea proastă este că nu avem posibilitatea de a amenda în lipsă, pentru că identificarea în lipsa conducătorului auto poate fi făcută, potrivit legii, doar de Poliția Națională Rutieră. Din păcate, pe acest segment pot să acționez trunchiat. Întrebarea care se pune este următoarea: dacă în Legea 155/2010 ați dat Poliției Locale atribuția de sancționare a opririlor și staționărilor regulamentare, dați, fraților, toate instrumentele. Adică să identificăm conducătorul auto în lipsă. Dacă mâine societatea consideră că nu mai este necesar ca Poliția Locală să sancționeze opririle și staționările neregulamentare, foarte bine. Scoateți acest lucru din lege. Pe cetățean îl interesează mai puțin dacă Poliția Locală are atribuții sau nu. Dar lucrurile trebuie reglementate.

REPORTER: Unde vă vedeți în următorii 3 ani?

Tudorel Dogaru: Chiar dacă o să fiu recurent în ceea ce spun, o să spun ce am spus și altora, citând din Woody Allen (regizor și comedian american, n.r.): „Dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale pe următorii cinci ani!“ Nu vreau să îl fac pe Dumnezeu să râdă, nu știu unde o să fiu nici peste șase luni, nici peste un an, nici peste doi… În schimb, știu ce îmi doresc să fac. Îmi doresc să fac, oriunde m-aș duce, performanță profesională. Și cred că, de-a lungul timpului, fără falsă modestie, am arătat cam ce pot să fac, în sprijinul societății constănțene și în sprijinul societății românești, în general. Dacă feedback-ul din partea societății va fi unul potrivit, pentru mine este mulțumirea sufletească mai mare decât poate să îmi ofere altceva.

CITEȘTE ȘI:

Poliția Locală Constanța a „tocat“ carnețelul cu amenzi: 12.500 de sancțiuni – în primele trei luni ale anului! Făgădău: „Indiferent câte înjurături și cât de impopular voi ajunge, voi susține reinstaurarea normalității!“

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*