Joi, la invitația Autorității Vamale Române, a avut loc la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai mediului de afaceri activi în import și export prin Portul Constanța – importatori, operatori portuari și comisionari vamali. Evenimentul s-a desfășurat la o lună după lansarea aplicației digitale de declarare a mărfurilor la import (Sistemul Național de Import – SNI), având ca scop colectarea de feedback direct de la operatorii economici privind funcționarea noului sistem.
Echipa AVR, condusă de președintele Marcel Simion Mutescu, alături de specialiști din domeniile proceduri vamale, analiză de risc și control, a prezentat funcționalitățile SNI și proiectele IT aflate în derulare, menite să accelereze digitalizarea relației cu mediul economic. În cadrul discuțiilor, operatorii au semnalat problemele întâmpinate, reprezentanții AVR asigurând că unele sunt deja în curs de soluționare, iar altele vor fi analizate pentru implementare
Întâlnirea face parte din strategia AVR de a promova digitalizarea sistemelor de declarare a mărfurilor prin dialog și colaborare directă cu mediul privat, digitalizare ce presupune depunerea documentelor exclusiv electronic și interacțiune digitală între autoritate și operatori. Astfel de consultări vor continua și în alte regiuni ale țării, pentru a asigura o tranziție eficientă și adaptată la nevoile reale ale utilizatorilor finali.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google