Întâlnire de lucru a Primăriei Constanța cu reprezentanții asociațiilor de proprietari

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, împreună cu cei doi viceprimari, Dumitru Babu și Costin Răsăuțeanu au participat vineri, 26 iulie, la o nouă întâlnire de lucru cu președinții și administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul Constanța. La întâlnirea din Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor au fost prezenți și reprezentanți ai tuturor regiilor și direcțiilor din cadrul aparatului administrativ, dar și Ion Dănuț Jugănaru, directorul general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. Discuțiile s-au axat pe dificultățile cu care se confruntă asociațiile de proprietari în Constanța și soluțiile pentru rezolvarea acestora.

„Vreau ca dumneavoastră dar și cei care locuiesc în condominiile administrate de dumneavoastră să folosească aplicația Sesizări Constanța care ne ajută să localizăm exact problema. Aplicația este georeferențiată și știm unde să intervenim. După ce se rezolvă problema, ați primit răspuns, avem în fiecare dimineață o raportare a sesizărilor și rezolvărilor” a declarat primarul municipiului Constanța.

primarie asociatii proprietari 1

Edilul a vorbit și despre importanța lucrărilor efectuate cu responsabilitate și a venit cu o propunere inedită: „Am nevoie de recomandări de firme serioase. Vreau să facem o listă cu firme pe care să o trimitem tuturor asociațiilor. Dați-ne experiențele bune ca să le punem la dispoziția tuturor. Haideți să facem un efort și să adunam și exemplele de bună practică”.

Următoarea intalnire va avea loc în august, tot la Casa de Cultură a Sindicatelor.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.