Spread the love

Conducerea Prefecturii Constanța a fost gazda unei întâlniri cu o delegație a marinei regale britanice, prilejuită de sosirea la Constanța a navei britanice HMS ECHO. Delegația a fost primită de către prefectul județului, Dan Jeacă și de către subprefectul Ionuț Done.

Comandantul navei, căpitan comandor M. Warren și atașatul naval al Marii Britanii în Romania, maior J. Axcell, au solicitat o întrevedere cu prefectul județului Constanța pentru a-și prezenta omagiile și pentru a își exprima mulțumirea față de modul în care se derulează parteneriatele strategice bilaterale și regionale.
Nava HMS ECHO, navă militară cu atribuții în colectarea datelor privitoare la mediul marin și hidrometrice în scopuri civile și militare, este la prima misiune în România, dar comandantul ei se află pentru a doua oară la Constanța. Atașatul naval a evidențiat că exercițiile militare comune se desfășoară și naval și pe uscat și cu aviația. Delegația britanică a dorit succes țării noastre pe perioada preluării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene și a urat Sărbători Fericite.

Cu această ocazie, prefectul județului Constanța le-a mulțumit militarilor englezi pentru eforturile constante de a dezvolta parteneriatele comune.


Potrivit Instituției Prefectului Constanța, prezența navei HMS ECHO în Marea Neagră vine în contextul în care, în ultima perioadă, s-au înregistrat numeroase incidente în care au fost implicate forțe armate ale Rusiei, pe de o parte, și cele NATO (SUA sau Marea Britanie), pe altă parte.

Amintim că, în luna august, șase bombardiere rusești au fost interceptate deasupra Mării Negre de către avioane de vânătoare britanice desfășurate în România și care securizează spațiul aerian al NATO. Aparatele de zbor de tip Eurofighter Typhoon au decolat de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu (sud-est) „în răspuns la prezența a șase bombardiere tip Sukhoi Su-24 Fencer care se aflau în apropierea spațiului aerian al NATO, deasupra Mării Negre“. Ulterior, bombardierele rusești s-au îndreptat spre Crimeea.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *