Spread the love

În urmă cu un an, în urma unui proiect de lege aprobat de Parlament, lua ființă Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, care are ca obiect de activitate extinderea cercetărilor științifice asupra culturilor și civilizațiilor din spațiul istoric al Levantului – Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Balcani, Caucaz – leagănul religiilor abrahamice, al științelor, artei, culturii și democrației. De asemenea, Institutul are ca misiune și protejarea arealelor geologice, biologice, geografice și arheologice reprezentative pentru patrimoniul cultural universal, de către comunitățile universitare în colaborare cu comunitățile locale, prin extinderea în această regiune a rețelelor de geoparcuri recunoscute de UNESCO. În plus, Institutul își propune și promovarea dialogului dintre popoarele din spațiul istoric al Levantului în vederea creării unei culturi a păcii prin dialog între mediul academic, liderii religioși și tânăra generație. Promotorul și inițiatorul idei de a înființa o instituție care să studieze cultura și civilizația Levantului a fost Emil Constantinescu, fostul președinte al României în perioada 1996 – 2000.

Pentru că studierea culturii și civilizației Levantului este strâns legată de Dobrogea, în cadrul institutului pe care l-a înființat, Emil Constantinescu a înființat, la Constanța și un centru regional. Prezent marți, 13 octombrie, la Tulcea, la ceremonii de celebrare a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România, a declarat pentru TOMIS NEWS că institutul are în derulare două proiecte majore legate de Dobrogea.

„Am onoarea de a fi președintele consiliului științific al Institutul pentru Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și președintele colegiului director. Institutul, aprobat prin lege de către Parlamentul, care este primul institut de studii avansate din România și unul din puținele din această regiune, fiind, în același timp un centru de excelență al Academiei Mondiale de Artă și Știință. Institutul are două proiecte principale ca obiect de studiu. Primul este numit „Dobrogea, martor al civilizațiilor și culturilor levantului“, iar cel de-al doilea este „Dobrogea, ca o punte între culturile orientului îndepărtat și cultura occidentală. Având în vedere aceste două proiecte majore, cu implicații științifice, dar, în același timp și de diplomație culturală am încheiat un parteneriat cu Universitatea „Ovidius“ din Constanța, cu Institutul Naval din Constanța și cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. În același timp, am hotărât, în baza acestui parteneriat, să deschidem la Constanța un centru regional al Institutului la malul mării. Acesta funcționează deja și derulează etapa pregătitoare a proiectului „Dobrogea, martor al civilizațiilor și culturilor levantului“, profesori, cercetători și studenți de la universitățile din Constanța au la activitatea de teren din Dobrogea și, sigur, în acelaști timp, o parte din ei la școala de studii bizantine, condusă de un profesor de la Sorbona, unde au participat masteranzi și cercetători din întreaga lume”, a spus Emil Constantinescu, pentru TOMIS NEWS

Fostul președinte al României a afirmat că din Consiliul Științific al Institutului fac parte și persoane din conducerea Academiei Mondiale de Știință și Artă și, de asemenea, rectorii universităților din București, Iași și Cluj și președinte Academiei Române. Institutul pentru studii avansate pentru cultura și civilizația levantului funcționează din toamna anului trecut.

„Deși suntem la numai un an de activitate, miercuri, 14 octombrie, vom prezenta raportul de activitate în fața comisiilor celor două Camere ale Parlamentului, pentru că acest Institut este sub pălăria Legislativului, ca o instituție de stat. Am ținut la acest lucru, pentru că am dorit să aduc în România marile proiecte în care eram implicat în boad-ul Academiei Mondiale de Știință și Artă. Spun toate astea pentru că Centrul regional de la Constanța al institutului este parte a tuturor marilor proiecte în care sunt implicat“, ne-a mai spus Constantinescu.

Fostul președinte al României a mai spus că, în 28 noiembrie, la sediul Institutului din București va avea loc prezentarea unui raport privind activitățile de teren desfășurate pe teritoriul Dobrogei de nord și de sud de către grupurile de profesori, cercetători și studenți.

CITEȘTE ȘI:

Emil Constantinescu la conferința „Portul Constanța pe Drumul Mătăsii”: „România este subminată de proprii conducători și cetățeni din interior. Am așezat țara în atenția lumii și toate proiectele mele au fost abandonate după ce mi-am terminat mandatul”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *