Site icon TOMIS NEWS

INS Ne lăudăm cu cele mai ieftine alimente din Uniunea Europeană, dar avem și cele mai MICI salarii

inflatie supermarket preturi scumpiri alimente

Avem cele mai ieftine alimente din Uniunea Europeană, dar asta nu înseamnă că românii o duc bine. Numai în ultimul an coşul cu produse de bază s-a scumpit cu aproape 15 de procente, în ciuda plafonării adaosului comercial. Şi cum salariile nu reuşesc să ţină pasul cu scumpirile, oamenii ajung să scurteze lista de cumpărături.

Avem cele mai mici preţuri la ulei, zahăr, făină, orez, sucuri sau apă din Uniunea Europeană. Sunt datele Institutului Naţional de Statistică care arată că România este țara cu mâncarea cea mai ieftină şi că plătim, în medie, cu 26 de procente mai puţin comparativ cu restul Uniunii. Totuși, românii fac faţă tot mai greu cheltuielilor de zi cu zi. Nu renunţă, dar cumpără mai puţin. Deşi salariile au crescut, nu au ţinut pasul cu scumpirile de la raft, astfel că puterea de cumpărare a românilor este în continuare erodată. 

ADRIAN CODÎRLAŞU – vicepreşedinte CFA România: Creşterea salariului către nivelul mediu din Uniunea Europeană va conduce şi la majorarea preţurilor. Converg salariile, dar vor converge şi preţurile. Deci salariile şi preţurile bunurilor din coşul de consum trebuie văzute ca fiind corelate corelate şi mergând împreună.

EMILIAN DUCA – consultant fiscal: Atât timp cât nivelul salariului minim sau mediu din România este unul dintre cele mai mici din Europa automat că un român o va duce mai prost, va cumpăra mai puţine produse decât un alt cetăţean din Uniunea Europeană.

Românii au cheltuit 36 miliarde euro în marile rețele de retail. Se duc în principal spre supermarket

Românii au cheltuit anul trecut 36 de miliarde de euro în marile rețele de retail, sumă cu 11% mai mare comparativ cu 2022, din care 22,5 miliarde de euro, respectiv peste 60% din total, reprezintă cumpărături efectuate în supermarketuri și hipermarketuri.

A doua cea mai mare pondere a cheltuielilor realizate de români în 2023 a fost în magazinele de bricolaj (3,6 miliarde de euro, respectiv 10%), acestea fiind urmate de magazinele electro-IT (3,3 miliarde, respectiv 9%) și de modă (2,2 miliarde de euro, 6,1%). Bijuteriile (212 milioane euro, 0,6% din vânzările totale), magazinele de încălțăminte (356 milioane de euro, 1%) și cele de cosmetice (458 milioane de euro, 1,3%) au avut cele mai mici ponderi în coșul de cumpărături.

Ritmul de creștere a vânzărilor în cadrul rețelelor de retail în 2023 a fost ușor peste rata anuală a inflației de anul trecut (10,4%) și a încetinit comparativ cu 2022, când avansul a fost de 16,3% față de o rată a anuală a inflației de 13,8%, potrivit studiului Romania Retail Snapshot 2024, realizat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, pe baza rezultatelor financiare a 116 companii din 12 domenii diferite. Toate cele 12 segmente analizate au consemnat vânzări peste cele din 2023, cele mai mari creșteri fiind raportate pe segmentul cosmeticelor (33,5%), cel al magazinelor specizate – petshopuri, farmacii specializate, puncte de vânzare ziare, tutun etc (20,4%), articolelor pentru copii (17,5%) și restaurantelor și cafenelelor (14,5%).

Cele 12 domenii analizate sunt FMCG (marile rețele de hipermarketuri/ supermarketuri), Fashion, DIY, Articole Sportive, Încălțăminte, Articole pentru Copii, Bijuterii, Home & Deco, Restaurante și Cafenele, Cosmetică, Electro-IT, Magazine Specializate. Împreună, cei 116 de retaileri operează peste 6.000 de magazine, majoritatea dintre acestea funcționând în proiecte de retail de tip mall, parcuri de retail sau galerii comerciale.

„Piața de retail a continuat să performeze și anul trecut, în ciuda faptului că 2023 a fost al doilea an consecutiv în care inflația a fost de două cifre. Astfel, toate segmentele analizate în cadrul studiului nostru au înregistrat majorări ale vânzărilor comparativ cu 2022, majoritatea reușind să aibă o rată de creștere superioară inflației. De asemenea, dacă analizăm datele din perioada 2019 – 2023, creșterea medie anuală a cifrelor de afaceri aferente marilor rețele de retail (11,5%) s-a menținut peste rata medie anuală a inflației în acest interval (7,9%). Perspectivele pentru acest an sunt pozitive, având în vedere datele oficiale care arată un avans semnificativ al vânzărilor cu amănuntul comparativ cu perioada similară din 2023”, spune Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version