INS: Creştere a preţurilor producţiei industriale în decembrie

Preţurile producţiei industriale au crescut, în total, cu 0,3% în decembrie 2020, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, arată datele provizorii publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În acest context, de la an la an, pe marile grupe industriale, cele mai importante rezultate s-au înregistrat în industria bunurilor de uz curent, cu o creştere de 3,04%, urmată de industria bunurilor de capital – cu un salt de 2,78%, industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+1,86%) şi industria bunurilor intermediare (+0,86%). De asemenea, în decembrie 2020 vs decembrie 2019, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au consemnat o creştere de 5,10%, iar sectorul de distribuţie a apei, salubritate, gestionare a deşeurilor şi a activităţilor de decontaminare a urcat cu 3,94%.

Pe de altă parte, în perioada analizată, activitatea din industria extractivă a scăzut, pe ansamblu, cu 10,34%, în timp ce industria prelucrătoare s-a diminuat cu 0,22%. Potrivit INS, la nivelul lunii decembrie a anului trecut, comparativ cu noiembrie 2020, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,3%.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *