Prim-vicepreședintele organizației municipale a PSD, lider al consilierilor municipali social-democrați, Costin Răsăuțeanu, a depus astăzi proiectul de hotărâre privind acordarea de facilităţi la transportul public de călători pentru vârstnicii din municipiul Constanţa, fiind vorba despre majorarea plafonului de pensie la 2.558 lei. Potrivit social-democratului, inițiativa se datorează faptului că plafonul stabilit până la acest moment nu a mai fost actualizat de ceva timp cu creșterea prețurilor, rata inflației sau a punctului de pensie:
„Am depus proiectul de hotărâre privind acordarea de facilităţi la transportul public de călători pentru vârstnicii din municipiul Constanţa. Am majorat plafonul de venit (pensie) la 2.558 lei. Plafonul stabilit până la acest moment nemaifiind actualizat de ceva timp cu creșterea prețurilor, rata inflației sau a punctului de pensie. Astfel, mii de pensionari constănțeni care nu mai beneficiau de acest sprijin ca urmare a creșterii punctului de pensie, vor putea să se bucure în continuare de abonamente la transportul public în comun. Persoanele vârstnice au o calitate scăzută a vieții, caracterizată de multe lipsuri. Veniturile de care dispun abia reușesc să acopere cheltuielile zilnice. Costurile cu plata utilităților, întreținerea, cumpărarea anumitor medicamente, tratamente, alimente, haine sunt copleșitoare pentru majoritatea seniorilor din orașul nostru. Acești oameni se află într-o situație dificilă din punct de vedere financiar. PSD va rămâne alături de vârstnici și vom continua să îi sprijinim!”, a transmis Răsăuțeanu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google