Spread the love

Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi încep de astăzi strângerea de semnături de susţinere a candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al Capitalei, alegerile fiind programate în 27 septembrie. Prin Legea nr. 135/2020, promulgată recent,a fost stabilită data de 27 septembrie 2020 ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.

De la data intrării în vigoare a legii, respectiv de la data de 20 iulie, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot demara acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti. De asemenea, perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 – 11 august, iar perioada de depunere a candidaturilor este 7 – 18 august.

Campania electorală începe în data de 28 august şi se va încheia în data de 26 septembrie, ora 07.00.

Pentru Primăria Municipiului Constanța, se vor duela primarul în funcție Decebal Făgădău (PSD); Vergil Chițac din partea PNL, Stelian Ion din partea Alianței USR – PLUS, Mircea Titus Dobre (PRO România), Anton Traian-Antoniadis (Uniunea Elenă din România), Horia Constantinescu (PPU), Tudorel Chesoi (Alianța Național Țărănistă), Corina Martin (PER), Andrei Popescu (independent), Nicoleta Ploscaru (independent), Mohammad Murad (independent) și dr. Reșit Ayla (independent). PMP și-a anunțat candidaturile în localitățile din județ, cu excepția Constanței, întrucât președintele Claudiu-Iorga Palaz este în negocieri cu PNL și USR în perspectiva unui pol de dreapta pentru alegerile locale.

Pentru Consiliul Județean Constanța, se vor lupta președintele în funcție, Marius Horia Țuțuianu (PSD), Mihai Lupu (PNL) și Remus Negoi (Alianța USR – PLUS).

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *