Începe Sea Shield 18, cel mai mare exercițiu multinațional NATO din Marea Neagră

Forțele Navale Române participă și conduc cel mai mare exercițiu multinațional, organizat în anul 2018, Sea Shield 18. Opt țări implică 21 de nave militare, 10 aeronave de luptă și un submarin din forțele navale americane, britanice, bulgare, grecești, spaniole, ucrainene și turce vor participa la aplicația care a început astăzi și se va termina pe 11 mai.

La conferința de presă de vineri din Portul Constanța au luat cuvântul și le-au urat succes militarilor români și străini din statele membre sau partenere NATO comandantul flotei, contraamiralul de flotilă, Daniel Căpățînă; locțiitorul șefului de stat major la MApN, comandantul fregatei „Mărășești” și, totodată, directorul Sea Shield 18, căpitan-comandor Cornel Cojocaru și Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrșu.

Daniel Căpățînă

 

Cornel Cojocaru

 

Alexandru Mîrșu

Sea Shield 18 va pune în aplicare proceduri standard NATO de luptă împotriva amenințărilor asimetrice, aeriene, submarine și maritime, conform unui scenariu bazat pe o situație geopolitică fictivă.

Forțele Navale Române participă cu două fregate, două corvete, două nave purtătoare de rachete, două dragoare maritime, două detașamente mobile de lansare rachete, nave auxiliare și scafandri de luptă, Forțele Aeriene Române asigură secvențele de luptă împotriva amenințărilor aeriene cu trei aparate de zbor MiG 21 Lancer și, în premieră, Forțele Terestre Române participă cu un detașament de infanteriști de la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”.

Turcia participă cu un submarin, o fregată, o navă de patrulare, un avion de cercetare MPA P 235, Bulgaria cu corveta BGS Bodri, SUA cu un avion de patrulare MPA P 8 Orion, Marea Britanie participă cu trei aeronave Typhoon, iar Grecia cu ofițeri de stat major. Totodată, Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) este reprezentat de către Gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), care desfășoară activități în Marea Neagră, în perioada 1 – 21 mai, și este alcătuită din distrugătorul britanic HMS Duncan, fregata bulgărească BGS Drazki (foto jos), fregata spaniolă SPS Victoria și fregata românească „Regele Ferdinand”.

BGS Drazki

 

Potrivit Forțelor Navale, exercițiul multinațional Sea Shield 18 este cel mai mare exercițiu NATO organizat pe flancul sudic și estic al Alianței Nord Atlantice, în anul 2018, și demonstrează capacitatea deosebită a marinarilor militari români de a planifica, organiza și conduce activități de instruire întrunite în cele trei medii de acțiune, terestru, aerian și maritim.

Pe lângă simularea propriu-zisă, în perioada 5-6 mai sunt planificate vizite oficiale ale reprezentanților militari străini la Comandamentul Flotei și la autoritățile publice locale din Municipiul Constanța. De asemenea, marinarii militari români și străini vor desfășura o serie de activități specifice pentru coordonarea tuturor acțiunilor de pe mare, planificate în perioada 7-11 mai.

Exercițiul multinațional Sea Shield 18 face parte din Planul cu principalele activități ale Forțelor Navale în anul 2018 și oferă cadrul tactic de antrenament întrunit pentru operațiile de apărare colectivă, conform articolului 5 al Alianței Nord Atlantice.

CITEȘTE ȘI:

Concentrare de forțe în Marea Neagră sub conducerea Forțelor Navale: începe Sea Shield 18

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*