Pe 28 februarie, se împlinesc 90 de ani de la înființarea Protecției Civile în România, dată la care, Regele Carol al II-lea a aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 „Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, document ce avea să constituie actul de înființare a Protecției Civile din România. La nouă decenii de la acest eveniment și pentru a marca importanța acestuia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea organizează „Săptămâna Protecției Civile”.
Evenimentele aferente Săptămânii Protecției Civile, derulate sub sloganul „Împreună mai pregătiți” constă în desfășurarea unei serii de activități ce vizează informarea populaţiei cu privire la rolul și misiunile protecției civile, tipurile de riscuri specifice judeţului nostru, familiarizarea cetăţenilor cu măsurile specifice de prevenire a manifestării acestora şi cu regulile de comportare în caz de dezastre, stimularea și dezvoltarea spiritului civic în rândul tinerilor etc., așa cum au precizat sâmbătă prefectul Constanței, Silviu Coșa și col. Mihai Georgescu, șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Dobrogea:
Potrivit prefectului Constanței, Silviu Coșa, instituțiile de forță de la nivelul județului nostru „sunt la nivelul la care trebuie să fie” în cazul unor situații de urgență:
Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate. Astăzi, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele judeţene şi constă în: identificarea riscurilor existente în raioanele de intervenție; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate etc.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța sărbătoresc Săptămâna Protecției Civile prin o serie de activități. Printre evenimentele organizate menționăm:
- În perioada 27 februarie – 3 martie, în intervalul orar 10.00-15.00, toate persoanele care doresc să ne cunoască, să vadă tehnica de intervenție și să afle cât mai multe informații despre profesia de pompieri pot veni la subunitățile noastre. Evenimentul „Porți Deschise“ este organizat la nivelul subunităților de intervenție;
- În data de 26 februarie se organizează „Ziua educației preventive în lăcașurile de cult”, activitate ce presupune sesiuni de informare preventivă cu sprijinul personalului clerical la obiectivele de cult, premergător sau după încheierea slujbelor religioase;
- În perioada 27 februarie – 3 martie, vor avea loc lecţii deschise privind modul de comportare specific tipurilor de risc și tehnici de acordare a primului ajutor precum și exerciţii de evacuare în caz de cutremur la unitățile de învățământ din județ, exerciții de evacuare în caz de cutremur în care sunt agrenate și instituțiile publice. Pe timpul tuturor activităților vor fi distribuite materiale de informare preventivă, cu precădere în zonele unde sunt familii/comunități vulnerabile în cazul producerii unor situații de urgență.
- În data de 28 februarie, va avea loc ceremonia militară de depunere a jurământului de personalul nou anagajat la ISU „Dobrogea“.
- În data de 1 martie 2023, va avea loc exercițiul de alarmare publică „Miercurea Alarmelor“. Astfel, sirenele vor suna în județul Constanța în intervalul orar 10:00-11:00 și, pe această cale, facem un apel către populație să nu intre în panică, subliniind că va fi vorba doar despre un exercițiu. Sirenele vor fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind evenimentul desfășurat și măsurile de protecție ce se impun în astfel de situații.
De asemenea, pe întreaga perioadă a Săptămânii Protecției Civile, cu ajutorul mass-media locale, vor fi difuzate materiale video referitoare la comportamentul populației recomandat înaintea, pe timpul și după producerea unei situații de urgență și doresc să le mulțumesc jurnaliștilor pentru sprijinul acordat în acest demers. Protecţia civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii, un element de bază al societăţii moderne. Această zi importantă ne oferă un nou prilej pentu a constientiza că, în fața unei situații de urgență, trebuie să reacționăm calm, cu responsabilitate, să știm cum să ne protejăm și, în același timp, să îi ajutăm pe cei aflați în pericol.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google