Măsurile de securitate sunt întărite la mai multe intrări în Moscova, un punct de control cu un lansator de grenade și un APC fiind instalat la ieșirea de pe șoseaua de centură a Moscovei în apropiere de Iasenevo, relatează RIA Novosti. Forţe ruse de securitate au ocupat poziţii în sudul Moscovei, potrivit unor imagini publicate de ziarul de afaceri Vedomosti, relatează CNN, iar combatanţi din cadrul grupării paramilitare Wagner au înaintat până în regiunea rusă Lipeţk, situată la nord de Voronej, anunţă guvernatorul regiunii, Igor Artamonov, relatează AFP, informează News.ro.
Regiunea Lipeţk se află la peste 300 de kilometri sud de Moscova. „Agenţiile de menţinerea ordinii şi autorităţile (…) iau toate măsurile necesare pentru a asigura siguranţa populaţiei. Situaţia este sub control”, subliniază Igor Artamonov.
În imagini publicate de Vedomosti apar trupe purtând veste antiglonţ, echipate cu puşti automate, care ocupă poziţii în apropierea autostrăzii M4, care asigură o legătură a capitalei ruse cu regiunea Rostov (sud). Bărbaţi înarmaţi, în uniformă, apar în aceste imagini postate de Vedomosti pe Telegram, pe strada Lipeţkaia, în apropiere de intrarea pe autostrada M4, care traversează Moscova, Voronej şi Rostov-pe-Don. În imagini este surprins un elicopter care survolează zona şi o autospecială a poliţiei.
Şeful grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin a anunţat că a preluat controlul cartierului general al armatei ruse din Rostov-pe-Don „fără să tragă un foc de armă”.
Potrivit unuia dintre cei mai populari bloggeri militari rus în regiunea Lipeţk, Rybar, combatanţii Wagner „au trecut de oraşul Ieleţ”, situat la 340 de kilometri sud de Moscova, cu intenţia de a traversa un pod pe râul Oka şi de a-şi continua înaintarea pe autostrada M4 către Moscova.
Principalele posturi de control înfiinţate de către forţe de ordine ruse după rebeliunea Wager se află în apropierea acestui pod, precizează bloggerul, un apropiat al cercurilor militare ruseşti, care are peste un milion de abonaţi. Alte unităţi Wagner sunt pe cale, afirmă el, să traverseze regiunea Voronej, unde un „regim de operaţiuni antiteroriste” a fost instaurat sâmbătă.
Guvernatorul regiunii Voronej, care se află la frontiera cu Ucraina, a anunţat sâmbătă că loc „confruntări armate”.
Prigojin a anunțat că trupele Wagner au intrat în regiunea Moscovei. Au loc evacuări ale muzeelor și clădirilor publice din capitala Rusiei
Evgheni Prigojin a anunțat pe canalul de Telegram că trupele Wagner au intrat în regiunea Moscovei și că se așteaptă o bătălie pentru controlul Rostov-pe-Don între Wagner și trupele Ahmat conduse de liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a rămas, cel puțin momentan, de partea lui Vladimir Putin și a anunțat că „rebeliunea trebuie oprită”.
Măsuri antiteroriste au fost introduse în regiunile care se află între Moscova și rebelii Wagner care avansează rapid spre capitală. BBC Rusia a relatat evacuări de clădiri publice în Moscova, pe măsură ce rebelii Wagner avansează, relatează The Guardian. Radiodifuzorul a precizat că în Moscova au fost evacuate muzeele din apropierea Kremlinului, potrivit The Guardian.
În ultimele ore au fost raportate evacuări ale Galeriei Tretiakov, Muzeului Pușkin și Casei de Cultură GES-2, a adăugat BBC. Centrul comercial Mega Belaya Dacha și centrul comercial Kvartal au fost, de asemenea, evacuate la Moscova, a precizat acesta.
Kremlinul ar fi încercat, la primele ore ale dimineții, o negociere cu șeful mercenarilor Wagner, dar fără succes
Surse apropiate Kremlinului susțin că administrația prezidențială a Federației Ruse se teme că în câteva ore mercenarii din grupul Wagner vor ajunge lângă Moscova și vor începe luptele în apropierea capitalei, potrivit site-ul de știri Meduza. Mai mult decât atât, Administratia Prezidentiala nu a nu a exclus ca „Prigojin să blufeze” și să încerce să „negocieze ceva pentru el”.
Potrivit sursei menționate, în această dimineață, conducerea de vârf a țării spera sa rezolve situația „mai mult sau mai puțin pașnic”.
De asemenea, Alexandr Harichev, un apropiat al șefului blocului politic de la Kremlin, Serghei Kiriyenko, și șeful departamentului de politică internă al președintelui rus, i-au sunat pe guvernatorii ruși și pe politicienii din sistem și le-au cerut să comenteze situația „în mod blând și fără referiri la personalitatea lui Prigojin”.
Se pare că după o oră și jumătate, „recomandările” s-au schimbat, deoarece șefilor de regiuni și politicienilor li s-a spus să îl numească pe Prigojin „trădător”. Totul s-a întâmplat chiar înainte ca liderul de la Kremlin să vorbească despre evenimente. Informația a fost confirmată pentru Meduza de o sursă din conducerea unuia dintre partidele parlamentare.
Nu este clar ce anume s-a întâmplat în această oră și jumătate. Conform surselor, în acel moment se desfășurau negocieri nepublice între conducerea de vârf a țării și Prigojin: „Aparent, nu a ieșit nimic din ele”.
Pe de altă parte, nu este clar dacă Vladimir Putin a luat parte la ele. În jurul orei 10:00, ora Moscovei, președintele a ținut un discurs televizat în care l-a acuzat pe Prigojin de „trădare”, eliminând astfel complet posibilitatea unei rezolvări pașnice a situației.
Forțele ruse proguvernamentale distrug drumurile spre Moscova cu escavatoare, în încercarea de a bloca avansul trupelor Wagner
Imagini dramatice au apărut pe rețelele de socializare cu forțele ruse proguvernamentale care sapă în principalele rute rutiere spre Moscova în Regiunea Lipetsk, pentru a încetini înaintarea coloanelor Wagner. În alte imagini se poate vedea cum forțe ale grupului Wagner sparg barierele rutiere în drum spre Moscova, după ce armata rusă a folosit vehicule abandonate pentru a încerca să blocheze drumurile. De asemenea, armata rusă a folosit excavatoare pentru a deteriora drumurile.
O baricadă rutieră formată din rămășițele unor camioane ar fi fost spartă de grupul Wagner pe autostrada M4, lângă râul Ikorets, la sud de Voronezh — Rybar. Alte rapoarte, neverificate, ar indica pe rețelele de socializare că forțelor Wagner s-ar afla acum la doar 2 ore de Moscova. Moscova a declarat ziua de luni zi nelucrătoare, potrivit unei declarații a primarului capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe canalul său Telegram.
„Pentru a minimiza riscurile, am decis, în cadrul comandamentului operațional, să declar ziua de luni zi nelucrătoare – cu excepția autorităților și întreprinderilor din ciclul continuu, a complexului de apărare și industrial și a serviciilor orașului”, se arată în declarație.
Sobianin i-a îndemnat pe moscoviți să se abțină pe cât posibil de la deplasările în oraș. El a avertizat, de asemenea, cu privire la posibile închideri de trafic în anumite cartiere și pe drumuri.
„Raportați la 112 în timp util despre situații anormale și incidente”, a adăugat el.
La Moscova este în vigoare un regim de operațiuni antiteroriste. Evenimente de masă anunțate anterior au fost anulate sau amânate în oraș. Primarul i-a îndemnat pe cetățeni să rămână calmi și să aibă încredere doar în sursele oficiale de informații.
Avionul prezidențial al lui Putin și „avionul Apocalipsei” au decolat de la Moscova
Avionul special Il96-300PU al președintelui rus Vladimir Putin a decolat de pe aeroportul Vnukovo din Moscova spre Sankt Petersburg la ora 14:16, ora Moscovei, potrivit datelor Flightradar24.
Cu aproximativ o jumătate de oră înainte de aflarea veștii, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a afirmat că Putin lucra la Kremlin. Peskov a negat, de asemenea, informațiile potrivit cărora Putin s-ar fi îmbarcat în avionul său spre Sankt Petersburg.
Il-96 este echipat cu un post de comandă pentru controlul forțelor armate ruse. Destinația zborului nu este acum precizată, deoarece acesta și-a oprit transponderul și a dispărut de pe radar în apropiere de Tver, la 180 de kilometri nord-est de Moscova: Reședința Valdai a lui Putin se află în special în regiunea Tver.
Un alt zbor al escadronului de zbor special Rossiya, cu numărul de coadă RA-96022 (zbor RSD523), a aterizat la Sankt Petersburg, potrivit Flightradar24.
RA-64520 – noul Tu-214PU al lui Putin – s-a ridicat de asemenea de la sol. Aeronava mai este numită și „avionul Apocalipsei„, deoarece funcționează ca un post de comandă aerian în cazul unui război nuclear la scară largă.
Medvedev: „E o lovitură de stat în Rusia! Nu vom permite ca armele nucleare să ajungă în mâinile unor criminali”
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, invocă o lovitură de stat în Federația Rusă.
„Evoluțiile arată că acțiunile celor care au organizat revolta militară sunt în deplină concordanță cu schema unei lovituri de stat înscenate”, a spus Medvedev, citat de RIA.
Medvedev a descris actuala revoltă armată ca fiind o operațiune bine gândită și bine planificată, menită să acapareze puterea în țară. Medvedev a declarat că este „destul de probabil” ca „specialiști străini să fie implicați în actuala revoltă militară.” „Nu vom permite ca evenimentele să decurgă așa cum au decurs, astfel încât armele nucleare să ajungă în mâinile unor criminali, indiferent cât de mult și-ar dori criminalii nebuni”, a declarat Medvedev.
Speculațiile privind fostele resentimente ale lui Evgheni Prigozhin, neîndeplinirea unor obligații ale Ministerului Apărării, „loviturile” împotriva frontului intern și corupția oficialilor sunt „toate un nonsens”, a spus el.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google