Spread the love

Directorul general al turoperatorului Litoralulromanesc.ro, Ionuţ Nedea, a afirmat luni, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia, că în acest sezon numărul turiştilor veniţi la malul mării a scăzut cu 30%, iar încasările au fost mai mici cu 35-40% decât în anii trecuţi.

„Anul acesta am înregistrat o scădere a numărului de turişti pe litoralul românesc, dar mai ales o scădere a încasărilor. Dacă scăderea numărului de turişti se situează undeva la 30% în raport cu anul trecut, încasările cel mai probabil au scăzut cel mai probabil cu 35-40% pentru că în cele din urmă litoralul românesc s-a vândut mai ieftin decât anul trecut hotelierii fiind nevoiţi să scadă preţurile chiar în aceste condiţii dificile în care costurile au crescut, dar ei au fost nevoiţi să scadă preţurile pentru că în mod evident trebuia să facem ceva pentru ca turiştii să vină pe litoral. (…) Principala provocare a fost să gestionăm panica care s-a instalat în rândul turiştilor români în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a sejurului pe litoral pentru că toate lumea s-a întrebat cum mai putem noi să mergem la mare în condiţii de pandemie, în condiţiile în care riscurile sunt ridicate. Am traversat o perioadă dificilă în ceea ce priveşte comunicarea cu autorităţile, nu am avut o perspectivă, nu am avut un orizont vizibil care să ne permită să ne pregătim bussiness-ul în aşa fel încât să gestionăm această situaţie. Şi atunci ne-am aflat în situaţia în care a trebuit să gestionăm de la o zi la alta cu informaţii pe care le aveam la momentul respectiv tocmai de aceea s-a înregistrat acea scădere din luna iulie, o lună care de obicei era aproape de 100% pe litoralul românesc şi în care am avut hoteluri care au stat cu 30-35% grad de ocupare”, a spus Ionuț Nedea.

Directorul general a Litoralulromanesc.ro a precizat că reproşul pe care îl poate face autorităţilor este că nu au avut niciun plan pentru a permite investitorilor din turism să îşi aşeze afacerile şi proiecte pentru a răspunde solicitărilor clienţilor. De asemenea, acesta a mai spus că prin intermediul turoperatorului pe care îl conduce 160.000 de turişti au venit în această vară pe litoralul românesc. Aceştia au rezervat vacanţe în valoare de 25 de milioane de euro, iar durata medie a sejurului a fost de 5,3 zile faţă de 5,1 zile. Cei mai mulţi turişti au venit din Bucureşti – 38,11%, pe locurile următoare clasându-se Timiş – 5,24%, Iaşi – 5,11% Prahova – 4,52%.

Cele mai căutate staţiuni au fost Mamaia, Eforie Nord, Jupiter, Neptun, Saturn, Venus, Costineşti şi Eforie Sud.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *