Site icon TOMIS NEWS

Încă un finanțator al lui Simion, cu probleme: Tolerat de ANAF, Murad (AUR), a „uitat” să își achite dările – Phoenicia a acumulat datorii la bugetul de stat de peste 16 milioane lei

murad simion

Omul de afaceri libanez, Mohammad Murad, s-a obișnuit să nu își plătească obligațiile fiscale, iar compania sa PHOENICIA EXPRESS SRL Bucureşti care activează în domeniul hotelier și este controlată de firmele PERLA MAJESTIC SA şi MBM PHEN HOLDING SRL, a adunat datorii uriașe la stat, scrie Supervizor.ro. Aproape de 4 ani, datoriile la bugetul de stat sunt de peste 10 milioane de lei, iar în decembrie 2024 au ajuns la 16.614.188 de lei, având următoarea structură:

Bugetul de stat = 4.910.899 lei
Bugetul asigurărilor sociale de stat = 8.503.473 lei
Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 34.471 lei
Bugetul asigurărilor de sănătate = 3.165.345 lei

În plus, accesoriile pentru datoriile de stat ale firmei PHOENICIA EXPRESS SRL nu au mai fost calculate de 5 ani, astfel că ultima actualizare este în 31 martie 2020.

La 1 martie 2022, stopajul la sursă a redevenit infracțiune. Astfel că, valoarea contribuțiile la pensii și sănătate reținute de angajații firmei libanezului și nevirate la bugetele aferente a crescut cu peste 1,8 milioane de lei. Dar, ANAF pare să tolereze obiceiul patronului libanez pentru că nu a formulat nicio plângere penală și nici nu a pus proprie pe conturi. Astfel, firma libanezului nu plătește obligațiile fiscale și nici contribuțiile reținute de la angajați, chiar dacă are profit în fiecare an. Cel din perioada 2022-2024 este de peste 43 de milioane de lei.

Pentru anul 2024, s-a înregistrat un profit net de 12.135.513 lei, la o cifră de afaceri de 92.455.994 lei, datorii totale de 204.509.175 lei și active circulante de 77.166.003 lei, din care creanţe de 58.843.897 lei, la un număr de 127 de angajați. Cu toate acestea, valoarea activelor imobilizate a crescut la 215.027.438 lei, de la 206.814.685 lei, valoare înregistrată în urmă cu un an. Astfel, firma libanezului a făcut investiții anul trecut, posibil cu bani care nu au ajuns la bugetul de stat. În plus, libanezul a ajuns și parlamentar, anul trecut, având ca scop să devină ministru al turismului.

Astăzi, procurorii au efectuat joi mai multe percheziții la sediile unor firme din Baia Mare. Au fost ridicate documente care urmează să fie analizate, urmând ca ulterior să fie stabilită data audierilor. Potrivit unor surse din anchetă, printre cei vizați se numără și Vasile Pușcaș, cunoscut om de afaceri din Cluj-Napoca și susținător al liderului AUR, George Simion. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a deschis o anchetă penală in rem pentru fapte de înșelăciune și delapidare cu consecințe deosebit de grave, într-un dosar cu un prejudiciu estimat între 500.000 și 1.000.000 de euro. Potrivit Digi24, printre cei vizați se află și omul de afaceri Vasile Pușcaș, un susținător apropiat al liderului AUR, George Simion. Numele lui Vasile Pușcaș apare în legătură cu mai multe firme active în domenii diverse. Conform datelor analizate de snoop.ro, acesta este administrator în 6 din cele 13 companii care figurează pe numele său, iar afacerile sale au generat o cifră de afaceri de peste 231 de milioane de lei și un profit de aproape 50 de milioane.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version