În anul Centenar! „La Cernavodă, drapelul României, o cârpă uitată pe un stâlp!“

Teoretic, în anul în care sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor de la 1 Decembrie 1918, fiecare dintre noi ar trebui să dăm o mai mare atenție acestui moment important. Dacă în ceea ce-i privește pe maghiari, nu sperăm să vedem lacrimi de bucurie pe obrajii lor, în schimb, din partea celor care simt românește, ne așteptăm să acorde mai mare respect simbolurilor naționale. Un cetățean din Cernavodă, Robert-Eusebiu Spârnaci, membru al ALDE, a semnalat faptul că autoritățile locale își bat joc de drapelul României.

„Cum își întâmpină Cernavodă vizitatorii la întrarea pe Podul Sf. Maria. Rușinos! Steagul României, o cârpă uitată pe un stâlp! Doresc sa vă sesizez starea jalnică a drapelului naţional la Cernavodă, unde zeci de steaguri distruse sunt atârnate de ambele părți ale podului Sf. Maria. Murdare și pline de praf, steagurile pot fi ușor confundate cu niște lavete. Nuanțele de roșu, galben și albastru sunt decolorate, iar unele steaguri sunt făcute franjuri. Nimeni dintre administratorii oraşului nu s-a gândit să adune rupturile de pe stalpurile podului şi să pună în loc un drapel nou, maiestuos, fapt ce pune la îndoială sentimentele de dragoste şi devotament faţă de patrie afişate ostentativ la evenimente publice. Așa a sărbătorit Cernavodă, Ziua Imnului Național de duminica 29 iulie și Centenarul Marii Uniri“, susține Robert-Eusebiu Spârnaci.

În replică, surse din Primăria Cernavodă au declarat pentru TOMIS NEWS că steagurile cu pricina vor fi date jos zilele acestea și vor fi înlocuite cu unele noi până în preajma Zilelor Orașului. Dacă acest lucuru nu se va întâmpla, autoritățile locale din Cernavodă riscă amenzi drastice, întrucât, potrivit legii penale, sunt considerate infracţiuni: arborarea drapelului României în stare necorespunzătoare –  amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, așa cum se arată în Hotărârea nr. 1157, din 21 noiembrie 2001 pentru aprobarea normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*