Igor Dodon: „Occidentul și-a stabilit ca misiune organizarea unei majorități anti-ruse. Trebuie votate legi care să INTERZICĂ influența străină în politica din Moldova”

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a afirmat că Occidentul și-a stabilit ca misiune organizarea, în țară, a unei majorități parlamentare anti-ruse după alegerile anticipate pentru puterea legislativă, scrie agenția Lenta.ru. Într-un dialog cu agenția RIA Novosti, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a arătat că țările occidentale sunt nemulțumite de faptul că în Moldova nu se dezvoltă o agendă anti-rusă, specifică regiunii. El spune că Occidentul vrea să creeze în Moldova o majoritate parlamentară pe care să o controleze și care să-i îndeplinească toate ordinele. Politicianul moldovean a adăugat, de asemenea, că țările occidentale intenționează să „atragă Rusia într-un nou conflict regional”. Acest lucru se poate manifesta prin simple declarații ale Chișinăului, prin aderarea Moldovei la sancțiuni împotriva Rusiei sau prin acțiuni provocatoare în Transnistria, a explicat el. Anterior, Dodon a declarat că diplomații occidentali se amestecă activ în procesul electoral din Republica Moldova. Comentând viitoarele alegeri anticipate pentru parlament din 11 iulie, fostul președinte a apreciat că intensificarea activității reprezentanților țărilor Occidentului, inclusiv ale SUA, sunt dovada acestor încercări de a se amesteca în acest proces. El a subliniat că rezultatele alegerile se încearcă a fi influențate și prin intermediul miilor de organizații neguvernamentale, sponsorizate de Washington și Bruxelles.

Liderul PSRM, Igor Dodon, afirmă că viitorul Legislativ trebuie să voteze chiar în primele luni de activitate mai multe legi care să interzică influența străină în politica din R. Moldova. Potrivit lui, experiența Rusiei care a declarat presa finanțată din exterior drept „agent străin”, dar și experiența Ungariei care a adoptat o legea ce viza impunerea de restricţii finanţării ONG-urilor trebuie preluate și de R. Moldova. Declarațiile au fost făcute de către Dodon în cadrul unui interviu pentru agenția rusă RIA Novosti.

Trebuie să avem o abordarea foarte serioasă în privința securității țării, structurile statului abundă de agenți străini, trebuie o lege separată, trebuie să ne clarificăm și cu ONG-urile, cu activitatea consilierilor, cu finanțarea administrației președintelui din fonduri externe”, a subliniat Dodon.

Liderul PSRM insistă ca adoptarea legilor respective să devină o prioritatea pentru Parlamentul ales pe 11 iulie:

„Trebuie să ne conduce de experiența Rusiei și a țărilor occidentale, care foarte clar au limitat capacitatea de influențarea a politicii interne din afară. În acest sens, este foarte elocvent exemplul Ungariei”, a spus Dodon.

Amintim că autoritățile ruse au adoptat în ultimii ani mai multe legi care ar avea sarcina să interzică actorilor străini implicarea în treburile interne ale statului. În realitate, însă, acest legi reprezintă un mecanism de suprimare a pluralismului de opinie și de persecuție a forțelor politice și apolitice incomode regimului Putin. Una dintre cele mai cunoscute măsuri în acest sens este legea care permite declararea drept „agent străin” a persoanelor fizice „care se dedică activităţilor politice în favoarea altor state şi primesc finanţare din străinătate”, în unele cazuri fiind vorba inclusiv despre jurnalişti. Legea permite declararea drept agenţi străini a jurnaliştilor din alte ţări acreditaţi în Rusia care realizează activităţi „incompatibile cu activitatea profesională”, precum şi a organizaţiilor sociale care realizează „activităţi politice”. Legea permite etichetarea drept agenţi străini a corespondenţilor străini dacă acţionează „în slujba altei ţări, a organelor de stat”. În prezent, lista reprezentanţilor presei care operează ca „agenţi străini” în Rusia include 10 mass media şi o organizaţie, printre care postul Vocea Americii, şi mai multe portaluri.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *