Igor Dodon avertizează despre RĂZBOI în cazul victoriei forțelor de dreapta la alegerile anticipate

Preşedintele partidului socialiştilor (PSRM) Igor Dodon a spus că „victoria forţelor de dreapta la alegerile parlamentare va duce la destabilizare şi război„, a declarat el  în cadrul emisiunii sale săptămânale „Preşedintele Igor Dodon răspunde”, care este difuzat pe reţelele de socializare.

Victoria partidelor de dreapta poate duce la destabilizarea situaţiei, ca în Ucraina. Nu cred că cineva vrea să dea ţara sub control extern, aşa cum s-a întâmplat cu instituţia prezidenţială. Sunt sigur că majoritatea absolută nu doreşte acest lucru. Dacă va avea loc acest lucru, atunci va fi inevitabilă destabilizarea pe Nistru şi nu doar. Ştiţi cum spun oamenii noştri: „Fie ce-o fi, doar război să nu fie”. Iar victoriile forţelor de dreapta înseamnă război şi destabilizare. Pentru ca mai târziu oamenii să nu spună că nu au fost avertizaţi”, a spus Dodon.

El a subliniat în mod special necesitatea consolidării neutralităţii Republicii Moldova, care „este de o importanţă fundamentală pentru procesul soluţionării transnistrene”.

Consider că dacă dreapta câştigă, vom avea mari probleme cu neutralitatea. Trebuie examinate atent declaraţiile consilierilor preşedintelui SUA şi ale ambasadorului SUA în Moldova, precum şi pe foştilor ambasadori. Ei nu ascund faptul că ar dori să vadă Moldova în NATO. Deşi spun, în acelaşi timp, că poporul Republicii Moldova va decide. Da, vom decide. Şi nu avem nevoie de NATO. Unele ţări ale UE au rămas în afara NATO. Un bun exemplu pentru Moldova este Austria. Trebuie să consolidăm neutralitatea„, a subliniat fostul preşedinte.

În timpul campaniei prezidenţiale, Dodon a ameninţat, de asemenea, că victoria lui Maia Sandu va duce inevitabil la război şi destabilizare. De asemenea, fostul șef de stat declară că nu l-ar fi numit în funcția de premier pe actualul șef interimar al Guvernului, Aureliu Ciocoi: „El este specialist bun în relații externe și bun ministrul al Afacerilor Externe, dar funcția de premier e mult mai complexă. Eu nu l-aș fi numit în această funcție”, a declarat Igor Dodon, fiind întrebat de Unimedia al cui premier este Aureliu Ciocoi, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

Băieți de la Unimedia, nu-i Ciocoi premierul lui Dodon. El a fost ministru și consilierul lui Dodon. Nu eu l-am numit premier. El e bun în relații externe, dar prim-ministru cine l-a desemnat? Maia Sandu! Ea a avut alegere, din 7-8 membri ai Guvernului putea alege pe oricine, pe Irina Vlah, de exemplu. Ea l-a ales pe Ciocoi. Îl numeam eu în această funcție dacă eram locul Maiei Sandu? Nu, nu l-aș fi numit pe Ciocoi în această funcție, care este una mult mai complexă”, a declarat Igor Dodon.

Anterior, liderul PSRM l-a criticat pe Ciocoi pentru unele decizii, printre care și semnătura pe memorandumul „Trio asociat” de la Kiev.

Eu l-am întrebat pe Ciocoi: Unde voi vă băgați? La ce bun? Este clar un document împotriva Rusiei. Sunteți interimar. Cine v-a împuternicit să faceți așa ceva? Președinta? Parlamentul? Este un document clar și evident împotriva Rusiei”, a declarat Igor Dodon.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Igor Dodon avertizează despre RĂZBOI în cazul victoriei forțelor de dreapta la alegerile anticipate

  • sâmbătă, 22 mai 2021 la 15:59
    Permalink

    Ideea e ff. buna. Toti sa se uneasca intr-un singur ideal.
    Asa e corect.
    Moldovenii sunt fratii nostri. Romania de la Nistru pin la Tisa.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *