Peisajul urban din România și normele care guvernează disciplina în domeniul publicității și al protecției mediului vizual se află în centrul unei ample dezbateri legislative, după ce la Senat, în calitate de primă cameră sesizată, a fost depus pe data de 2 septembrie un proiect de lege controversat care își propune să modifice regimul sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 185/2013. Inițiativa, susținută de parlamentari liberali constănțeni precum deputatul finanțist Bogdan Huțucă și deputatul Marian Crușoveanu, urmărește combaterea fenomenului afișajului nelegal și a poluării vizuale prin introducerea unei forme de răspundere contravențională distincte în sarcina beneficiarului publicității, definit drept persoana fizică sau juridică a cărei marcă, denumire, siglă sau date de contact apar pe materialele promoționale amplasate ilegal pe domeniul public. Cu toate acestea, o analiză juridică și administrativă aprofundată a textului normativ scoate la iveală vulnerabilități structurale majore, blocaje logistice greu de gestionat în practică și riscuri constituționale semnificative, care riscă să transforme un demers menit să aducă ordine într-o sursă masivă de abuzuri și litigii.
În centrul problemelor operaționale se află chiar prima obligație procedurală impusă autorităților locale, și anume aceea de a transmite notificări oficiale prin poștă, poștă electronică sau orice alt mijloc care asigură dovada comunicării pentru fiecare anunț de mică publicitate sau afiș ilegal descoperit pe stâlpi, garduri sau clădiri, indicând explicit amplasamentul și materialul în cauză. Această cerință generează o impasibilitate administrativă evidentă: în condițiile în care orașele din România sunt sufocate zilnic de mii de anunțuri lipite la colțul străzii, primăriile și structurile de poliție locală nu dispun de resursele umane, financiare și logistice necesare pentru a identifica, notifica oficial și monitoriza fluxul de corespondență pentru fiecare afiș stradal minor. Volumul copleșitor de muncă va paraliza activitatea instituțiilor locale, transformând legea într-un act inaplicabil sau aplicat extrem de selectiv:
Mai mult, arhitectura sancțiunilor introduce un mecanism periculos prin care, dacă beneficiarul publicității nu se delimitează oficial și nu înlătură afișul în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea notificării, legea prezumă automat că acesta a consimțit la menținerea promovării ilegale. Această prezumție relativă inversează practic sarcina probei în materie contravențională, contrazicând principiile fundamentale ale dreptului sancționar și jurisprudența în materie. În loc ca autoritățile să dovedească vinovăția și autorul faptei, cetățeanul sau compania pusă în cauză este nevoită să probeze o circumstanță negativă, respectiv că nu a comandat și nu a finanțat acțiunea respectivă. Un asemenea mecanism deschide larg poarta unor abuzuri grave și a unor campanii de sabotaj sau denigrare comercială și politică. Oricine poate comanda tipărirea unor afișe ilegale purtând însemnele unui competitor economic sau ale unui oponent politic și le poate răspândi în oraș, forțând autoritățile să trimită notificări oficiale. Dacă victima nu reușește să demonstreze rapid că se află într-o situație de rea-credință a terților sau nu reușește să curețe fizic orașul în termenul scurt de cinci zile, riscă sancțiuni financiare de-a dreptul confiscatorii, cuprinse între 15.000 și 20.000 de lei. Această disproporționalitate lovește în plin în micii antreprenori și în cetățenii de bună-credință, transformând o amendă administrativă într-o armă extrem de nocivă.
În timp ce inițiatorii argumentează că reglementarea va reduce costurile suportate de primării pentru ecologizarea spațiului public și va asigura o concurență loială între cei care plătesc taxe pentru publicitate autorizată și cei care eludează legea, criticii și practicienii dreptului avertizează că o legislație care ignoră realitățile din teren și introduce prezumții rigide va genera un val uriaș de plângeri la judecătorii, blocând instanțele cu litige administrativo-fiscale. Pentru ca un asemenea proiect să își atingă scopul de protejare a mediului urban fără a cădea în capcana excesului de zel legislativ și a insecurității juridice, este nevoie de o recalibrare profundă a instrumentelor de control, astfel încât responsabilitatea să nu se transforme într-o sancțiune automată a victimei colaterale.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google