Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat calendarul de apeluri pentru 2023 și, în total, vor fi 534 de apeluri de proiecte, în valoare de 40 de miliarde de euro. Imediat după acest apel, președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, i-a îndemnat pe primarii liberali să acceseze cu curaj finanțările, pentru a continua investițiile în județ:
„Salut decizia Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de a face public și transparent calendarul de apeluri pentru 2023.În acest fel, toți cei interesați de accesarea de fonduri europene au posibilitatea de a pregăti documentele din timp pentru proiectele de investiții pe care doresc să le realizeze. Va fi un an cu provocări uriașe, având în vedere că România beneficiază de o sursă importantă de fonduri, atât prin Politica de Coeziune, cât și prin Planul Național de Redresare și Reziliență. În total, vor fi 534 de apeluri de proiecte, în valoare de 40 de miliarde de euro. Aceste investiții reprezintă o oportunitate de a oferi o dezvoltare pe termen mediu și lung României. Din cele 534 de apeluri de proiecte, se pot face investiții majore în județul Constanța, în domenii precum: infrastructură, sănătate, educație, digitalizare, energie, asistență socială, dezvoltarea mediului privat, formarea tinerilor etc. Mă bazez pe reprezentanții administrațiilor liberale din județul Constanța că vor continua cu munca lor exemplară în ceea ce privește accesarea de fonduri europene, astfel încât să aducă un trai și condiții de viață mai bune în localitățile lor. Valorificarea acestor oportunități de finanțare este crucială pentru România”, a transmis deputatul Huțucă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google