Spread the love

O filmare care a surprins intervenția IGSU la incendiul de la Colectiv, făcută de un pompier a fost publicată joi de publicația Libertatea. Filmul intervenției ISU după incendiul din clubul Colectiv, din seara zilei de 30 octombrie 2015, a fost ținut ascuns, el nefiind nici în dosarul Colectiv, care se judecă de trei ani, nici în Raportul Corpului de Control al Guvernului, care consemna „o intervenție necoordonată, cu elemente de improvizație”.

Procurorii Parchetului General anunță că nu aveau la dosarul Colectiv filmulețul publicat joi și nici nu știau de existența înregistrării, drept pentru care a fost solicitată Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru a fi pusă la cauza care vizează modul în care au intervenit autoritățile. Înregistrarea video a fost solicitată, joi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, urmând a fi valorificată în cadrul urmăririi penale în cauza aflată în prezent pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, referitoare la incendiul din clubul „Colectiv”.

Procurorii Parchetului General au deschis un dosar deschis ca urmare a plângerii părinților victimelor și supravietuitorilor tragediei, care au acuzat autoritățile de neglijență și ucidere din culpă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București Ilfov a organizat joi o conferință de presă, iar Cristian Radu, prim-adjunct al inspectorului general, a spus că imaginile nu au fost cerute de către instituții și a subliniat că nu a ordonat nimănui să ascundă aceste imagini.

CITEȘTE ȘI:

Liberalii sunt la un pas de a prelua puterea și, în programul de guvernare, aceștia promit rezolvarea cazurilor grave din timpul guvernării PSD, precum tragedia de la Colectiv sau intervenția forțelor de ordine la protestele din 10 august 2018. Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, consideră că printre responsabilii pentru ascunderea filmului care a surprins intervenția IGSU la incendiul de la Colectiv este șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. Astfel, Huțucă a solicitat demisia de urgență a lui Arafat.

În această dimineață a apărut o știre îngrozitoare. Jurnaliștii de la Libertatea spun că Raed Arafat ar fi ascuns imagini video, adică probe, de procurorii care anchetează cazul Colectiv. Imaginile arată modul dezastruos în care s-a intervenit în prima fază dar mai ales arată că liderii prezenți la fața locului au avut un comportament inuman. Dacă Arafat a făcut acest lucru, atunci trebuie să își dea demisia de urgență din funcția de secretar de Stat la MInisterul de Interne. Ascunderea de probe în cadrul unei anchete este o infracțiune extrem de gravă. Să ne amintim că sub conducerea lui Arafat am avut cazuri îngrozitoare în care autoritățile nu au acționat deloc bine, cazuri în care am avut victime nevinovate ce puteau fi salvate: Colectiv, accidentul din munții Apuseni, accidentul de la Siutghiol”, a transmis Huțucă.

Raed Arafat a negat că ar fi avut cunoştinţă de ultimele imagini de la intervenţia din clubul Colectiv şi a susținut că se folosesc persoane implicate în tragedia din club într-o campanie de denigrare. 

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *