Site icon TOMIS NEWS

Horia Constantinescu (PSD), la finalul campaniei electorale: „Venim în fața constănțenilor în data de 9 iunie cu un mesaj foarte puternic de schimbare”

horia constantinescu

Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, s-a aflat în Piața Ovidiu, astăzi, la finalul campaniei electorale pentru alegerile locale. La eveniment au mai fpt prezenți Ion Dumitrache, președintele organizației municipale PSD Constanța, deputatul Marius Horia Țuțuianu, dar și alți membri social-democrați. Cu acest prilej, Horia Constantinescu a prezentat și ultimul sondaj de opinie efectuat de PSD, în care candidatul social-democraților are mari șanse de a câștiga alegerile de duminică:

„Sunt alături de marea familie social democrată, cea în urmă cu aproape 12 ani mă intoducea. Ultimele sondaje de opinie ale celorlalte formațiuni politice mă arătau pe poziția a doua, după primarul în funcție. Ultimul sondaj facut de noi ne arată la o distanță nu foarte mare în fața actualului primar. Suntem foarte bine organizați. Le mulțumesc colegilor mei pentru organizare. (…) Sondajul de opinie pe care noi l-am finalizat aseară și a căror date vor ne vor fi transmise în cursul acestei zile, făcut de la om la om și nu prin intermediul aplicațiilor online sau telefonic, ne arată la o distanță nu foarte mare în fața primarului Vergil Chițac ceilalți contracandidați aflându se la o distanță destul de mare față. Suntem extraordinar de bine organizați, trebuie să mulțumesc colegilor mei pentru mobilizare așa cum probabil ați aflat unul din unii dintre dumneavoastră în fiecare dimineață în ultima lună la 6:00 dimineața am ieșit pe teren. (…) Sunt convins că 9 iunie ne va arăta tuturor că orașul Constanța are nevoie de schimbare. Orașul Constanța nu numai că este pregătit pentru această schimbare dar cred din tot sufletul că și-o dorește pentru a scăpa de această culoare gri. (…) Totuși concluzia unanimă acceptată de către mine și de către organizația municipală Constanța este că orașul are nevoie de implicare de fermitate.  Haideți să înțelegem că proiectele nu pot fi dedicate doar campaniei electorale”, a spus Horia Constantinescu.

Articol susținut și comandat de PSD Constanța (cod mandatar financiar 21240002), pentru Campania Electorală la Alegerile Locale din data de 09.06.2024.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version