„Manipulare pe ultima sută de metri”, anunță sâmbătă Horia Constantinescu, care subliniază faptul că primarul Vergil Chițac „ne minte cu nerușinare încă o dată” cu privire la situația urnelor din două secții de votare din oraș:
„Într-o postare pe pagina de facebook, însoțită de o fotografie în care apar cinci urne susține că în fiecare dintre cele 211 secții de votare din municipiul Constanța sunt amplasate câte cinci urne de vot, una pentru fiecare tip de buletin de vot. Lucru total neadevărat! Reamintim că în cursul acestei zile, Vergil Chțac a fost sancționat de catre reprezentantii Autoritatii Electorale Permanente cu 2200 lei pentru nerespectarea Hotararilor AEP. De asemenea, procesul verbal de constatare al reprezentantului AEP arată că, în urma verificărilor făcute la două dintre secțiile de vot, existau doar trei urne, în loc de 5. Mai mult, într-o adresă către BECL, Alin Vintilă explica de ce sunt doar trei urne în loc de 5, lăsând să se înțeleagă că situația nu se va remedia. În plus, un comunicat al Prefecturii Constanța, emis ieri seară, arăta poziția Instituției Prefectului. Potrivit acesteia, decizia cu 3 urne în loc de 5 ar fi fost una corectă. Într-un astfel de context, primarul Vergil Chițac alege să mintă cu nerușinare!”, a transmis Horia Constantinescu într-o transmisie LIVE.
