Puțini oameni cunosc faptul că Horia Constantinescu, președintele ANPC, este ghidat de revanșă sau… efectivă răzbunare. Dincolo de controalele furtunoase populiste pe care le întreprinde, Horia Constantinescu nu suportă de fel critica. A umplut instanțele din toată țara cu cereri de chemare în judecată, iar cea mai recentă ispravă este ridicarea statutului de utilitate publică Asociației Pro Consumatori, una dintre cele mai cunoscute și bătăioase de la nivel național pentru drepturile consumatorilor, fiind inițiatoarea mai multor campanii, în special în sectorul alimentar. De asemenea, APC este singura asociație de profil din cele 36 la nivel național care beneficiază de acest statut, încă din anii 1990, fiind condusă de conf. univ. dr. Costel Stanciu.
Stanciu este un critic al lui Constantinescu, iar comisarul a inițiat o HG pentru punerea la punct a Asociației, printre altele, motivând faptul că „Asociația Pro Consumatori nu a făcut dovada că deține personal și dotarea necesară desfășurării unei activități de utilitate publică”, exact în momentul în care, printre altele, APC este în plin proiect, respectiv BRIGHT – care se întinde pe o perioadă de 3 ani (noiembrie 2020 – noiembrie 2023) şi este parte din programul Uniunii Europene Horizon 2020, program de sprijinire a cercetării şi inovării. Proiectul este derulat de un consorţiu de 16 participanţi din domeniul cercetării ştiinţifice şi cel universitar. Asociaţia Pro Consumatori este prezentă atât în calitate de reprezentant al intereselor consumatorilor, cât şi în calitate de agent de diseminare a rezultatelor obţinute în activitatea de cercetare a celorlalţi participanţi. De asemenea, în prezent, APC derulează la nivel național Campania națională de descurajare a speculanților din domeniul comerțului cu mărfuri alimentare și nealimentare intitulată „Stop speculei – afișați adaosul comercial!”, prin care Asociația solicită Guvernului României să instituie prin ordonanță de urgență obligativitatea afișării adaosului comercial de către comercianții de mărfuri alimentare și nealimentare.
Zilele acestea a expirat termenul de dezbatere publică, iar Costel Stanciu ne-a precizat faptul că va ataca HG în instanță:
„Horia Constantinescu, încă președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, se folosește de legitimația primită de la PSD al cărui membru de partid este pentru a-și face notorietate prin acțiuni care aduc atingere drepturilor și intereselor consumatorilor cum ar fi eliminarea etichetei voluntare Nutri-Score și retragerea statutului de utilitate publică Asociației Pro Consumatori, organizație care luptă pentru apărarea drepturilor și intereselor consumatorilor de peste 32 de ani. Felul în care a procedat Horia Constantinescu în acest caz lasă mult de dorit din punctul de vedere al unui reprezentant al statului român, Asociația Pro Consumatori a aflat de acest demers din dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6, dosar în care APC are calitatea de pârât, iar Asociația Producătorilor de salam de Sibiu are calitatea de reclamant. Aceasta din urmă a depus ca probă la dosar acest proiect de hotarare inițiat de Horia Constantinescu în calitatea sa de reprezentant vremelnic al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Bineînțeles că vom ataca la Curtea de Apel București în contencios administrativ hotărârea de Guvern după publicarea ei în Monitorul Oficial al României”, a spus Stanciu, pentru TOMIS NEWS.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google