În 2020, preţul mediu pentru energia spot a fost de 196 lei/MWh. În 2021, a ajuns la 547 de lei/MWh iar anul trecut media de preţ a ajuns la uluitorul nivel de 1.303 lei/MWh. În consecinţă, consumul de energie din România a scăzut anul trecut cu 8%, scrie Mediafax. Dar în acest context, Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie din România, a avut de câştigat, compania devenind unul dintre cei mai puternici furnizori de energie, teritoriu aproape necercetat de firmă înainte de 2021. Cu un cost de producţie redus, Hidroelectrica a putut veni pe piaţă cu oferte greu de egalat de competitorii săi.
Astfel, compania deţinută de stat a ajuns la o cotă de piaţă pe segmentul de furnizare a energiei de 8,75%, arată datele pentru primele zece luni din 2022 publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), procent mult mai mare faţă de ponderea de 1,24% pe care compania o avea în ianuarie 2021. Hidroelectrica este astfel la un pas de a intra în careul de aşi al furnizorilor de energie din România, primele patru locuri fiind ocupate de companii lipsite de portofolii semnificative de producţie.
În perioada analizată, Electrica Furnizare este liderul pieţei de furnizare a energiei, cu o cotă de piaţă de 12,83%, urmată de Enel Energie (11,23%), locul trei fiind controlat tot de o firmă a grupului Enel în România, respectiv Enel Energie Muntenia cu o pondere de aproape 10%. Al patrulea cel mai puternic furnizor de energie este E.ON Energie România cu o cotă de piaţă de 9%. Ascensiunea pe zona de furnizare a energiei este cea mai notabilă direcţie de dezvoltare a Hidroelectrica din ultimii doi ani în contextul în care investiţiile în proiecte noi de producere a energiei au rămas la faza de proiect.
Au început controalele la cel mai mare furnizor din România
ANRE face verificări la Hidroelectrica, după ce compania de stat nu a mai emis facturi de mai bine de 6 luni, iar autoritatea a primit mii de plângeri din partea clienților.
Sute de mii de români așteaptă facturile din vară. Oamenii sunt revoltați că nu știu cât au de plată și nici nu pot face reclamații, pentru că nimeni nu le răspunde la telefon. De partea cealaltă, conducerea Hidroelectrica dă vina pe desele modificări legislative din ultimul an și spune că lucrează la modificarea sistemului informatic. Si alți doi mari furnizori au transmis că vor emite facturile cu întârziere.
Al doilea cel mai mare furnizor de energie electrică din România se grăbește să plece
Vânzarea activelor din România ale Enel SpA progresează „în direcţia potrivită”, iar tranzacţia ar urma să fie finalizată înainte de sfârşitul lunii iunie, a afirmat marţi directorul general al grupului italian de utilităţi, Francesco Starace, transmite Reuters.În decembrie, Public Power Corp (PPC), cea mai mare companie de utilităţi din Grecia, a încheiat un acord de exclusivitate cu firma italiană Enel privind posibila achiziţie a activelor acesteia din România. Analiştii evaluează activele Enel din România la peste un miliard de euro, notează Agerpres. Vânzarea afacerii este parte a strategiei Enel de reducere a datoriei nete la 51-52 miliarde de euro până la 31 decembrie 2023, de la un nivel de aproape 70 miliarde de euro la finele lunii septembrie 2022.
„Avem un proces care nu este încă finalizat, dar progresează în direcţia potrivită, şi am selectat un ofertant preferat (pentru activele din România)”, a declarat Starace pentru Reuters, în marja unei conferinţe pe teme de energie. Acesta a adăugat: „Trebuie să lăsăm ca acest proces să fie finalizat … cred (că se va întâmpla) înainte de finalul lunii iunie.”
În noiembrie, cu prilejul prezentării noii sale strategii actualizate, Enel SpA a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări. Cea mai mare parte a planului de vânzare de active – care vizează printre altele active din România, Argentina şi Peru – va fi realizată până la finalul lui 2023. În Argentina, Enel este „aproape” de selectarea unui ofertant preferat pentru activele de producţie, a declarat Starace, fără a da detalii suplimentare. În America latină, Enel este de asemenea în negocieri cu dezvoltatorii de energie regenerabilă pentru vânzarea unor active din Chile, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
După finalizarea vânzărilor de active, Enel intenţionează să se concentreze pe pieţele sale de bază din Italia, Spania, Statele Unite, Brazilia, Chile şi Columbia.
