Spread the love

Festivalul de teatru online „Seri de Teatru la Pontul Euxin” continuă în această seară cu o producție a trupei de teatru „Paradigme” a elevilor de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța. De la ora 18:00, sunteți invitați la spectacolul „Hamlet” după William Shakespeare, care va fi transmis pe pagina de YouTube a Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, disponibilă AICI!

Realizat în anul 2018, spectacolul are în distribuție elevi cu vârste între 16 și 18 ani. După studiul inițiatic parcurs timp de șase luni, în doar 10 zile s-a produs nașterea spectacolului. Antrenamentul celor 15 tineri distribuiți în spectacol a constat atât în lectura aprofundată a textului hamletian, în descifrarea sensurilor complexe ale mesajului piesei, cât și în parcurgerea tehnicilor actoricești de rostire logică și clară, de descoperire a  gândurilor cu subtextele aferente fiecărui personaj în parte.

Spectacolul durează 60 de minute, fără ca logica și calitatea artistică să sufere în vreun fel. Am rescris scenele pilon ale piesei shakespeariene, astfel că varianta finală a fost structurată în 18 scene esențializate în așa fel încât să intre într-un mecanism ritmic strâns, alternat cu ritmuri lente, dublate de un ecleraj și o coloană sonoră speciale. Acest spectacol este o călătorie spre descoperirea sinelui. Este un exercițiu care îndeamnă publicul să participe la o introspectie sinceră asupra propriului eu, ajungând la manifestări emoționale puternice.

Trupa de teatru „Paradigme” a elevilor de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța a obținut pentru spectacolul „Hamlet” după William Shakespeare „Premiul Special al Juriului” la Olimpiada Națională de Arta Actorului Constanța 2018 și „Premiul pentru cea mai bună trupă de teatru”, la Festivalul Internațional de Teatru Independent de la Constanța secțiunea Seathre High School Contest 2019.

Capodopera shakespeariană este cea mai montată, adaptată, ecranizată, influentă istorisire din întreaga dramaturgie. Parcă mai limpede ca oricând, astăzi „lumea e ieșită din țâțâni”. Ar fi oare Hamlet acela care să o pună în ordine? Oare Ofelia este iubită cu adevărat sau doar folosită? Întrebările năvălesc fără oprire. Fiecare cititor cu adevărul lui… Fiecare spectacol cu varianta sa…

În distribuție: Ionuț Roșu- Hamlet, Nicoleta Zghibarță – Ofelia, Ioana Chesoi – Regina, Vlad Boloagă – Regele, Gabi Roșu – Polonius, Roberto Savu – Laertes, Andrei Calu – Horațio, Gabi Sandu – Marcellus, Ada Rusu – Glennis, Daria Panaite – Bernarda, Sînziana Mocanu – Clare, Beatrice Marciuc – Francesca, Maria Floroiu – Georgia, Rebeca Chiriac – Maggi, Andreea Ciurea – Valeria.

Asistent proiect: Alexandru Siclitaru, Adaptare muzicală: Adrian Mihai, Adaptare scenică: Iulian Enache, Coregrafia: Bianca Manta, Coordonator proiect: conf. univ. dr. Dana Enache. 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *