Spread the love

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri o ședință de lucru cu premierul Ludovic Orban pe două teme: banii europeni de care România va beneficia de la Comisia Europeană, un consistent pachet pentru investiții și legile justiției. După ședință, șeful statului a arătat că Guvernul va veni cu pachete legislative care vor corecta legile justiției, întrucât acestea au fost măcelărite de PSD.

„În spațiul public a început o discuție ciudată în PSD și între PSD și sateliții PSD, încep să își plătească polițe. Au fost făcute așa numite dezvăluiri din perioada când PSD a atacat violent justiția, când PSD a atacat violent legile justiției. Din fericire, am reușit să oprim o parte din aceste atacuri și eu am reușit să duc legile la CCR, Parlamentul a reușit în special PNL și cu alte partide democratice să oprească o parte din aceste modificări, dar cert este că cel mai important pas a fost făcut de români. Acum un an, când i-am chemat pe români la urne, la referendumul pentru justiție, s-au prezentat oameni în număr mare și au spus clar: stop acestei proceduri de măcelărire a legilor justiției, care fusese inițiată și continuată de PSD. PSD a încercat să pună piciorul pe justiție. PSD este partidul care încearcă, a încercat, să frângă independența justiției, or așa ceva nu se poate. Faptul că acum au început unii cu alții să își plătească polițe este o chestiune care ține poate de can-can, fapt este că aceste legi ale justiției trebuie reparate și asta a fost discuția pe care am avut-o cu premierul. Este nevoie de un pas hotărât și curajos. Guvernul va veni cu inițiativă legislativă pentru a repara legile justiției. Trebuie să ducem la bun sfârșit ce am început acum un an. Ele sunt în funcțiune, imperfecte, trebuie continuată această procedură. În săptămânile următoare vor avea loc consultări și eu voi avea cu specialiști din domeniul justiției, cu politicieni, guvernul va lucra la proiecte de legi și vor fi înaintate Parlamentului, pentru a fi reparate aceste legi ale justiției, pentru a fi în conformitate cu ceea ce doresc românii”, a spus Klaus Iohannis.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *