Spread the love

Guvernul Ludovic Orban și-a asumat, miercuri, după ora 14:00, în Parlament, răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi. Premierul Ludovic Orban a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern din 16 ianuarie, decizia de asumare a răspunderii Guvernului pentru modificare a legislației electorale, pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

CITEȘTE ȘI:

În şedinţa de marţi seară au fost adoptate mai multe amendamente la acest proiect. Principalele amendamente vizează perioada pentru care este permis votul persoanelor cu viza de flotant – 60 de zile – fiind astfel acceptată propunerea USR, reducerea numărului de semnături pentru depunerea candidaturilor de la 1% la 0,5% din lista electorală din localitatea respectivă, reprezentarea în birourile electorale şi acreditarea observatorilor. Potrivit șefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, un alt amendament adoptat este cel privind reprezentarea minorităţilor naţionale din Parlamentul României şi a formaţiunilor politice din Parlament în structurile Birourilor Electorale, astfel încât „să fie permisă această reprezentare pentru minorităţile naţionale şi pentru formaţiunile politice care au număr 7 senatori sau 10 deputaţi”.

CITEȘTE ȘI:

În fața Parlamentului, premierul Ludovic Orban a prezentat proiectul de asumare al Guvernului pe modificarea legii electorale și a susținut că „80% dintre cetățeni nu sunt mulțumiți de primarul comunității lor”. De asemenea, Orban s-a dezlănțuit la adresa PSD, afirmând că nu înțelege motivele pentru care vor depune moțiune de cenzură.

„Puteți să băgați și 10 moțiuni de cenzură, dar nu puteți să ne schimbați punctul de vedere nici al nostru, nici al celor peste 80% dintre cetățeni care vor alegeri în două tururi”, a spus Orban.

CITEȘTE ȘI:

După asumarea răspunderii, există un termen de trei zile în care poate fi depusă moţiune de cenzură, inițiativă anunțată deja de PSD.

Pentru a trece moțiunea sunt necesare 233 de voturi.

Moțiunea de cenzură a PSD. Modificarea legii electorale, pasibilă de respingere la CCR

Președintele interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că este posibil ca social-democraţii să depună moţiunea de cenzură joi, după ce Guvernul îşi va angaja răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Presupun că joi vom depune moţiunea de cenzură, pentru că o avem deja făcută. Veţi vedea la vot dacă sunt voturile necesare”, a spus Ciolacu.

Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului, a fost votată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.

CITEȘTE ȘI:

Miercuri, chiar înaintea ședinței din Parlament, Curtea Constituţională a României a admis sesizarea PSD asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. S-a creat astfel un precedent periculos pentru guvernul PNL, care ar putea pierde la Curte și în privința modificării legislației electorale. Cu acest prilej, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i-a cerut lui Orban să retragă proiectul de angajare a răspunderii pe legea electorală.

La rândul lui, Orban a răbufnit după decizia CCR.

„Nu sunt de acord cu decizia Curţii! Decizia adoptă poziţia PSD – copiii să nu mai ajungă la şcoală şi prelungirea licenţelor pentru firme până la calendele greceşti”, a spus Orban.

Premierul Ludovic Orban este convins că moţiunea de cenzură pe care PSD a anunţat că o va depune nu va fi votată, nici măcar toţi parlamentarii PSD nefiind sigur că vor participa la şedinţă. Orban a spus, marți, că nu toți parlamentarii PSD doresc alegeri anticipate. 

PRO România a anunțat că nu va vota moțiunea de cenzură, iar până acum doar UDMR s-a alăturat inițiativei PSD. Astfel, mica diferență de voturi necesare rămânând să fie disputată pe parlamentarii minorităților naționale.

CITEȘTE ȘI:

Luni, liderul grupului minorităților naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, a declarat că va fi luată o decizie în privința căii de urmat la moțiunea de cenzură. Relevant este faptul că este suficient ca un singur deputat din cei 17 ai minorităților să aibă altă părere față de restul colegilor și grupul va vota la secret, fără să își anunțe preferința. Este de așteptat ca grupul minorităților să nu voteze moțiunea de cenzură a PSD.

Iohannis îl va numi tot pe Orban premier, dacă moțiunea trece

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, recent, că îl va propune premier tot pe Ludovic Orban, dacă moțiunea de cenzură din Parlament inițiată de PSD împotriva Guvernului va fi adoptată.

De partea cealaltă, deputatul social-democrat, Valeriu Steriu, a declarat, marți, că PSD mai are nevoie de cinci voturi pentru a trece moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. 

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *