Spread the love

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi modificarea Anexei 3 la HG 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 15 octombrie, în acord cu propunerile adoptate prin Hotărârea 47 aprobată luni în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Domnule prim-ministru, vă solicit includerea pe agenda de lucru a şedinţei Guvernului a proiectului de hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Anexei 3 la HG 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a declarat şeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, în cadrul şedinţei de guvern.

Proiectul de hotărâre, propus spre aprobare în Guvern, vine urmare a unei decizii a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, adoptată luni, prin care s-au adoptat restricţii suplimentare, din cauza evoluţiei cazurilor de COVID-19 din ultima perioadă. Astfel, prin Hotărârea 47/2020 a CNSU a fost aprobată lista ţărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu data de 7 octombrie, prevăzută în anexa la hotărâre. S-a aprobat de asemenea că organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localităţi. O altă prevedere a hotărârii CNSU stabileşte posibilitatea depunerii jurământului la distanţă de către cei aleşi la scrutinul din 27 septembrie şi care sunt în carantină sau izolare.

România a depășit 3.000 de cazuri noi de coronavirus zilnic, iar situația din spitale este critică. Ludovic Orban, ieșit din autoizolare, a dat ordin ministrului Sănătății să crească numărul de paturi în spitale, îndeosebi la ATI, precum și mărirea capacității de testare.

„Solicit o mobilizare exemplară a tuturor ministerelor. Domnule ministru Tătaru, creşteţi în continuare capacitatea de testare, creşteţi în continuare numărul de paturi la terapie intensivă şi numărul de paturi pentru cazuri intermediare, pentru cei care doresc să se trateze în spital şi nu vor să se trateze într-un loc în care se izolează la domiciliu sau în altă locaţie. În plus, DSP-urile trebuie monitorizate mai atent. Odată ce se emit deciziile de către DSP-uri, privitoare la persoanele care sunt diagnosticate pozitiv, ele trebuie monitorizate, trebuie urmărite. Aici, vă recomand să găsiţi o soluţie – aşa cum am discutat – şi de implicare a medicilor de familie pentru pacienţii, mai ales care au cazuri uşoare, să se asigure o monitorizare a evoluţiei stării de sănătate. Pentru că nu pot numai medicii din spitalele COVID şi suport COVID să asigure monitorizarea stării de sănătate, iar medicii din DSP-uri sunt ocupaţi cu o mulţime de alte lucruri, anchete epidemiologice. Insistați nu doar cantitativ, ci și calitativ pe anchetele epidemiologice, pentru că asta este forma de luptă cea mai bună, izolarea persoanelor de contact, cum am fost și eu. Am fost izolat și dacă aș fi fost pozitiv, nu mai transmiteam către alții. Chestiunea asta trebuie urmărită cu mare atenție. În comunicarea publică trebuie să fim foarte clar. Cu cât controlăm mai bine virusul, cu atât viața este mai normală”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul l-a certat în ședința de Guvern pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, căruia i-a cerut să nu mai se mai interneze la ATI toți bolnavii.

Instituționalizați mai clar. Nu trebuie să între în ATI oricine. Trebuie să existe saloanele intermediare. Nu cum au făcut la Brașov. Au dat drumul la spitalul modular și au închis spitalul județean”, a spus Ludovic Orban.

Premierul l-a întrebat pe Nelu Tătaru dacă s-a rezolvat cu Spitalul Colentina, iar acesta i-a răspuns că problema a fost rezolvată de DSP.

În ultimele zile, mai mulți medici au trimis românii care nu cred în noul coronavirus în alte locuri decât în spitale.

Autoritățile au pus la dispoziție o linie telefonică la care cetățenii pot semnala dacă semenii lor nu poartă mască în spațiile unde ea este obligatorie sau nu respectă legile și normele sanitare pentru combaterea epidemiei.

Orban i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, operaţionalizarea unui TELVERDE unde cetăţenii pot semnala încălcări ale regulilor de protecţie sanitară.

Să operaționalizați și TELVERDE și să îl popularizați, astfel încât să putem să direcționăm controalele în funcție de apelurile primite de la cei care au participare civică în semnalarea încălcării regulilor de protecție a sănătății”, a spus Orban.

Totodată, premierul a cerut instituţiilor de control, de la MAI până la Inspecţia Muncii, Inspecţia de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, Direcţiile de Sănătate Publică, ANSVSA, „mobilizare maximă în asigurarea respectării regulilor”. Orban a mai solicitat ministrului de Interne şi şefului DSU, Raed Arafat „o comunicare constantă cu prefecţii” şi o monitorizare a implementării legislaţiei privind lupta împotriva COVID. De asemenea, premierul i-a solicitat lui Vela o „creștere a efectivelor în civil”, cu referire la polițiștii care vor patrula astfel pe străzi.

Numai în București, cetățenii au efectuat, în ultimele 24 de ore, 27 de apeluri prin care au semnalat în ce locuri, spaţii sau mijloace de transport în comun au observat persoane care fie nu poartă, fie poartă în mod necorespunzător masca de protecţie.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *