Guvernul oferă refugiaților din Ucraina drept de muncă și de învățătură, subvenție pentru cazare și pentru masă

Guvernul a adoptat luni mai multe acte normative pentru sprijinirea copiilor refugiați din Ucraina în România. Astfel aceștia vor beneficia în școli de aceleași drepturi ca și elevii români. Potrivit Guvernului, până luni, aproximativ 30.000 de minori au ajuns în România din Ucraina.

Toți copiii ucraineni aflați pe teritoriul României, inclusiv cei care nu solicită protecție, potrivit legii azilului, vor beneficia de drept la educație în unitățile de învățământ din România, în aceleași condiții cu antepreșcolarii, preșcolarii și elevii români. Acești copii vor avea drept la cazare gratuită în internatele școlare, drept de alocație de hrană, drept de a primi rechizite, îmbrăcăminte, încăllțăminte și manuale”, a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

De asemenea, elevii vor beneficia de examinarea gratuită a stării de sănătate, de vaccinare, dar și de gratuite pentru toate categoriile de transport prevăzute de lege. În ceea ce îi privește pe studenți, Dan Cărbunaru a anunțat că „Ministerul Educației va putea aproba un număr suplimentar de locuri în limita a 20% din capacitatea de școlarizare. Această măsură vine în completarea dispozițiilor pe care ministrul Educației le-a anunțat deja încă de la debutul crizei, permitându-le studenților din Ucraina să se înscrie la cursurile din România pentru a avea continuitate la studii”.

Guvernul a decis totodată ca pentru toți refugiații care vor fi cazați în spațiile instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sau privat să asigure o subvenție de 50 de lei/zi pentru cazare și de 20 lei/persoană/zi pentru masă, timp de 90 de zile. De asemenea, pentru gestionarea situației copiilor ucraineni neînsoțiti, Guvernul a decis constituirea la nivelul fiecărui județ și, după caz, la nivelul fiecărui sector al municipiului București a unor grupuri operative. Pentru a putea oferi protecție copiilor aflați în astfel de situații critice, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pot angaja personal contractual pe durată determinate, care nu poate fi mai mare de 3 ani. Totodată, persoanele cu dizabilități însoțite sau neînsoțite, care rămân în România, au posibilitatea să beneficieze, la cerere, de serviciile sociale de protecție prevăzute de lege: locuințe protejate, centre de pregătire pentru viață independent, centre de abilitare și reabilitare, centre de îngrijire și asistență, centre respiro/criză.

Executivul a mai decis că cetățenii ucraineni vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă pe teritoriul României în baza declarației pe propria răspundere, dată angajatorului român. Prin această declarație ei își asumă că îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitate necesare ocupării postului pe care urmează să fie încadrați şi că nu au antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României. De asemenea, cetățenii proveniți din Ucraina vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă fără a fi necesară obținerea, de la misiunile diplomatice ale României în Ucraina, a vizei de ședere în scop de muncă.

O altă modificare a fost adusă Legii 273/2006 privind finanțele locale și prevede posibilitatea realizării de donații pentru ajutorarea persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina. Sumele donate vor fi gestionate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care va deschide un cont distinct de disponibil în lei, care nu este purtător de dobândă și nu este supus executării silite.

Aceste sume reprezentând donaţii în bani se deduc integral din rezultatul fiscal în cazul plătitorilor de impozit pe profit, respectiv se scad integral din baza impozabilă pentru plătitorii de impozit pe venitul microîntreprinderilor. Campania de donare se desfășoară de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, până la data de 31 decembrie 2022”, a informat Guvernul.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *