Guvernul a decis majorarea cu peste jumătate de miliard de lei a capitalului social al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, pentru a asigura finanțarea achiziției Portului Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova. Potrivit informațiilor prezentate, statul român și-a exprimat interesul față de BERD pentru cumpărarea acțiunilor Danube Logistics SRL deținute de instituția financiară europeană în Portul Giurgiulești, prin intermediul Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.El
Executivul arată că, în contextul interesului exprimat de statul român pentru participarea, prin APM Constanța, la tranzacția care vizează dobândirea participației de 100% în ÎCS Danube Logistics SRL, precum și având în vedere aprobările guvernamentale și corporative deja adoptate în legătură cu această operațiune, este necesară asigurarea cadrului bugetar pentru implementarea investiției, arată profit.ro. Ca urmare, Guvernul a alocat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, suma de 281.626.000 lei credite de angajament și 281.626.000 lei credite bugetare, în vederea participării, în condițiile legii, la majorarea capitalului social al APM Constanța. Operațiunea este destinată finanțării investiției reprezentate de dobândirea participației de 100% în ÎCS Danube Logistics SRL, potrivit profit.ro.
APM Constanța este controlată de Ministerul Transporturilor, cu 80%, și de Fondul Proprietatea, cu 20%. Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Companiei nr. 1 din 30 martie 2026, s-a aprobat, cu votul acționarilor care dețin 25.864.908 acțiuni, reprezentând 80% din numărul de voturi exprimate și din numărul total de acțiuni emise de societate, majorarea capitalului social cu suma maximă de 281.625.500 lei, prin aport în numerar, la valoarea nominală de 10 lei/acțiune, prin emiterea unui număr maxim de 28.162.550 acțiuni noi, nominative, dematerializate, fără primă de emisiune. Majorarea capitalului social se realizează cu respectarea integrală a dreptului de preferință al acționarilor existenți, în conformitate cu art. 216 din Legea nr. 31/1990 și art. 9 alin. (5) din Actul Constitutiv.
Etapa I – Drept de preferință
acțiunile nou emise se oferă spre subscriere acționarilor înregistrați la data de referință;
subscrierea se realizează proporțional cu cota de participare deținută;
termenul de exercitare a dreptului de preferință este de 31 de zile de la data publicării hotărârii AGEA în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a;
dreptul de preferință nu este restrâns și nu este ridicat.
Etapa II – Subscrierea acțiunilor rămase
acțiunile nesubscrise în Etapa I vor putea fi subscrise de către acționarii care au participat în Etapa I;
dacă un acționar nu subscrie sau subscrie parțial, celălalt acționar poate subscrie diferența, până la plafonul maxim aprobat;
dacă ambii acționari formulează cereri suplimentare care depășesc acțiunile rămase, alocarea se va realiza pro-rata;
durata Etapei II este de 15 zile lucrătoare de la încheierea Etapei I.
La final, va fi aprobată constatarea majorării capitalului social la nivelul valorii efectiv subscrise și vărsate la închiderea Etapei I și, după caz, a Etapei II. Acțiunile care nu sunt subscrise și vărsate integral nu vor fi emise. APM Constanța anunțase intenția de a acoperi costurile preluării Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești, prin atragerea de la acționari a sumei totale de 281,6 milioane de lei. La 12 februarie 2026, România prelua Portul Giurgiulești din Republica Moldova. În acest context, APM a depus o ofertă angajantă de achiziție în valoare de circa 62 milioane de dolari, în cadrul licitației de vânzare a ICS Danube Logistics, operatorul portului din Republica Moldova, al cărui acționar unic este BERD. Pe lângă suma de 62 milioane de dolari, care ar reprezenta doar prețul de preluare a ICS Danube Logistics, APM s-a angajat prin ofertă să efectueze ulterior investiții de minimum 28 milioane de dolari în Portul Giurgiulești.
La un curs de 4,32 lei pentru un dolar SUA, viitoarea infuzie de capital la APM se ridică la 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie toate acțiunile.La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut instanței să anuleze o decizie a acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești. Dosarul este pe rol, iar următorul termen de judecată a fost programat pentru mijlocul lunii aprilie.APM este o instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și gestionează portul Constanța, cu zona Constanța, zona Midia și zona Mangalia, precum și portul turistic Tomis. În 2024, afacerile APM au atins 479,38 milioane de lei, în scădere cu 13% față de 2023, iar profitul net a urcat cu 31%, la 256,31 milioane de lei.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google