Guvernul german NU se mai bazează pe susținerea cetățenilor în ceea ce privește măsurile restrictive

După două luni și jumătate de lockdown total, guvernul german nu se mai poate baza pe sprijinul publicului în ceea ce privește restricțiile și măsurile stricte anti-pandemie, indică un studiu comandat de dpa, făcut public luni. Doar 26% dintre cei chestionaţi de YouGov au afirmat că susţin continuarea actualelor măsuri ce vizează limitarea infectărilor cu noul coronavirus, 9% fiind chiar în favoarea unui răspuns mai strict. Cu toate acestea, majoritatea respondenţilor s-au pronunţat însă fie pentru relaxarea restricţiilor (43%), fie pentru revenirea completă la normalitate (17%), potrivit sondajului.

Germanii s-au săturat de carantină

La începutul acestei carantine, 73% dintre cei chestionaţi au sprijinit restricţiile impuse, care au cuprins închiderea magazinelor „neesenţiale” şi a şcolilor, precum şi a restaurantelor, hotelurilor şi centrelor culturale şi de divertisment. Acum însă, este pentru prima dată de la introducerea măsurilor dure de „închidere”, la jumătatea lui decembrie anul trecut, când un sondaj YouGov nu arată o majoritate pentru susţinerea lockdownului, notează dpa.

Majoritatea celor 16 landuri germane au optat pentru redeschiderea treptată a şcolilor, în ultimele săptămâni, iar luni, saloanele de coafură s-au redeschis în toată Germania, în urma discuţiilor de la 10 februarie dintre cancelarul german Angela Merkel şi premierii landurilor, la care s-a convenit asupra menţinerii celorlalte măsuri de închidere. Următoarea reuniune a liderilor germani este prevăzută pentru miercuri și este de aşteptat să se discute noi paşi de relaxare.

Germania a reuşit să ajungă la o scădere semnificativă a numărului de infectări raportate zilnic faţă de vârful celui de-al doilea val înregistrat în ultima parte a anului trecut, deşi în ultimele săptămâni progresele s-au încetinit, odată cu depistarea noilor variante de coronavirus. În acelaşi timp însă, guvernul a fost criticat pentru gafele strategiei de vaccinare şi întârzierile campaniei de testare rapidă.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *