Guvernul CREȘTE AMENZILE pentru apelurile FALSE la 112!

Guvernul a emis un pachet legislativ ce vizează sistemul 112. Printre măsuri sunt și cele legate de creșterea nivelului de amenzi în cazul apelurilor false, la un nivel de până la cinci ori mai mare față de cel din prezent.

Proiectul a fost adoptat de Guvern marți, 27 august, iar în prezent este în dezbatere în Parlament.

„Pedepsele blânde de până acum au dus la o situație alarmantă: 70% din apelurile la 112 sunt abuzive sau sunt alerte false. În fiecare zi sunt înregistrate: 34.000 de apeluri abuzive (cu injurii și întrebări stupide sau pur și simplu țin linia ocupată), iar altele trimit echipajele de urgență la evenimente inexistente. Acest tip de apelare abuzivă sau falsă afectează calitatea accesului la 112”, se arată în expunerea de motive.

Cuantumul amenzilor se va mări, după cum urmează: de la 1.000 la 2.000 de lei sau prestarea de la 100 până la 200 de ore muncă în folosul comunității, pentru apelare abuzivă, pentru recidiva în interval de un an – de la 2.000 la 4.000 lei; de la 2.000 la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 până la 400 de ore de muncă în folosul comunității, pentru recidiva în interval de un an – de la 4.000 la 8.000 de lei sau echivalentul a 25% până la 100% din costurile generate de alertatea falsă a agențiilor specializate.

Proiectul de lege referitoare la aprobarea OUG privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență a ajuns la Parlament și este disponibil integral AICI!

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *