Guvernul apasă pedala de accelerație în campania de vaccinare. Orban: „Orice om care are influență în mediul rural trebuie să se implice”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus, sâmbătă, la Galați că toți oamenii cu influență din mediul rural trebuie să se implice în campania de vaccinare. Asta după ce, recent, președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului și partidelor să se implice mai mult pentru ca și oamenii din mediul rural să aibă acces la vaccinul anti-COVID.

Orice om care are influență în mediul rural trebuie să se implice în această campanie. Vrem să extindem către mediul rural și urbanul mic”, a spus Ludovic Orban.

De asemenea, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat sâmbătă, la maratonul vaccinării din Vedea, judeţul Giurgiu, că imunizarea în mediul rural trebuie să devină mai activă, iar evenimentul din această comună constituie un exemplu de bune practici în acest sens.

Astăzi este o zi specială pentru locuitorii comunei Vedea. Sunt prezenţi în număr foarte mare, le mulţumim că au încredere, nici nu ar avea de ce să nu aibă încredere. Este clar pentru toată lumea că vaccinându-ne putem scăpa de pandemie şi putem reveni la viaţa noastră de dinainte. Cred că ce s-a întâmplat astăzi aici este suficient să ne arate că nu contează culoarea politică, că religia nu contează, că vârsta nu contează şi că dacă oamenii se implică, aşa cum a făcut-o domnul primar, şi domnul director de la DSP şi doamna doctor de familie, lucrurile merg spre bine. Da, nu e uşor, va fi din ce în ce mai dificil de acum înainte, pentru că trebuie să începem să vaccinăm în mediul rural mai activ şi mai mult, dar cred că prin astfel de exemple de bune practici vom reuşi până la urmă„, a spus ministrul Sănătăţii.

Întrebată cum va fi convinsă populaţia să se vaccineze în perioada următoare pentru a avea o proporţie mai mare de persoane imunizate, ministrul a declarat că va începe o nouă campanie de comunicare.

Suntem pe ultima sută de metri, împreună cu Guvernul, pentru a porni o nouă campanie de comunicare, dar, de asemenea, începem din nou să revenim la medicii de familie şi prin direcţiile de sănătate publică, pentru că, eu cel puţin, consider că acolo este şansa noastră de a ne creşte numărul de persoane vaccinate, colegii mei fiind de fapt cel mai aproape de comunitate şi de pacienţi”, a indicat Ioana Mihăilă.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *