Guvern lipsit de reacție? Programul de guvernare lăudat nu poate fi pus în aplicare la Constanța! „Prefectul sabotează actualul Guvern”

PSD a câștigat alegerile parlamentare la un scor nesperat de ridicat. După două înfrângeri ale președintelui PSD, Liviu Dragnea, respectiv prima nominalizare de premier și renunțarea la OUG 13/2017 – care a dus la cearta cu premierul în funcție, Sorin Grindeanu, programul de guvernare rămâne piesa de rezistență a PSD.

În ciuda conflictelor politice, nimic nu poate, teoretic, împiedica punerea în aplicare a respectivului program. Numai că reprezentanții Guvernului în teritoriu, adică prefecții, încă sunt, cei mai mulți dintre ei, cei numiți în funcție pe vremea tehnocraților lui Dacian Cioloș. Este și cazul Constanței, unde social-democrații așteaptă de mai mult timp demiterea prefectului Adrian Nicolaescu.

Actualul prefect a gestionat execrabil organizarea pe timpul codului roșu, ba chiar a făcut atac de panică și a plâns în fața șefIlor de deconcentrate și a șefilor de Poliție și Armată și… cu toate acestea, încă rămâne în funcție, deși alți prefecți ai vremurilor recente au fost demiși pentru mult mai puțin… O situație confirmată și de deputatul PSD de Constanța, George Vișan.

„El (prefectul – n.r.) supraveghează implementarea politicilor guvernamentale și se ocupă de actele guvernamentale… Ținând cont că nu a putut să facă situației de cod roșu, de urgență și nu a știut să gestioneze cum trebuie, să conducă cum trebuie Comandamentul, sunt multe semne de întrebare în privința profesionalismului său, probabil că Guvernul analizează poziția sa și va lua o decizie”, a spus Vișan, pentru TOMIS NEWS.

Președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, un critic vehement al actualului prefect, susține că Adrian Nicolaescu sabotează implementarea programului de guvernare a PSD.

„Prefectul este obligat să pună în aplicare programul de guvernare! Nu poate să nu dea curs celor solicitate de Guvern… Guvernul, ca să își pună în aplicare programul, trebuie să traseze sarcini reprezentantului său din teritoriu,  pentru ca acesta să își îndeplinească sarcinile de serviciu. Actualul prefect nu știe să pună nimic în aplicare. Actualul prefect al Constanței pot să spun că sabotează actualul Guvern!”, a spus Palaz, pentru TOMIS NEWS.

Nici liderii social-democrații constănțeni nu sunt entuziasmați de menținerea în funcție a, probabil, celui mai incompetent prefect din istoria județului Constanța, care au solicitat în repetate rânduri demiterea lui Adrian Nicolaescu. Cu toate acestea, premierul Sorin Grindeanu încă nu a luat nici o decizie în privința prefectului Constanței.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Guvern lipsit de reacție? Programul de guvernare lăudat nu poate fi pus în aplicare la Constanța! „Prefectul sabotează actualul Guvern”

  • luni, 20 februarie 2017 la 20:12
    Permalink

    Sigur ca Palaz a fost cel mai bun prefect de dupa 1990 :)))

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *