Gruparea Mobilă Constanța, mobilizată pentru evenimentele din acest weekend

În acest sfârșit de săptămână jandarmii din cadrul Grupării Mobile Constanța vor fi la datorie. Astfel, în zilele de 14 și 15 mai, aproximativ 200 de jandarmi vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică la Sala Sporturilor din Constanța pe timpul desfășurării Turneului de handbal masculin „Final 4 – Fan Courier” – Cupei României, turneu la care vor participa echipele C.S. Minaur Baia Mare, H.C. Dobrogea Sud Constanța, C.S.A. Steaua București, C.S. Dinamo București. De asemenea, sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 16.30, jandarmii vor fi prezenți și la Ovidiu pentru asigurarea măsurilor de ordine pe timpul desfășurării meciului de fotbal dintre echipele F.C.V. Farul Constanța și F.C. Argeș. Totodată, 80 de jandarmi din cadrul grupării, împreună cu colegii de la I.J.J. Ialomița, vor asigura duminică, 15.05, măsuri de ordine pe timpul desfășurării meciului de fotbal dintre F.C. Unirea Slobozia și F.C. Petrolul Ploiești, care se va desfășura în municipul Slobozia.

Amintim pe acestă cale suporterilor că FAIR-PLAY reprezintă o conduită onestă în orice situație și presupune acceptarea cu demnitate atât a înfrângerii, cât și a victoriei. Menționăm că efective din cadrul Grupării Mobile, vor acționa în acest sfârșit de săptămână alături de I.P.J. Constanța pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza municipiului Constanța, stațiunilor Mamaia și Vama Veche”, au precizat reprezentanții grupării.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.