Gropile de gunoi devin… istorie. Tanczos Barna (Mediu): „România investește 500 de milioane de euro din PNRR în platforme moderne de depozitare”
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat construirea unei rețele naționale de platforme de depozitare a deșeurilor voluminoase finanțată cu peste 500 de milioane de euro prin PNRR. Tanczos Barna a declarat miercuri la Conferința națională cu tema „Managementul deșeurilor, de la sursă de amenzi, la resursă și profit”, organizată de Antena 3 și Jurnalul, că viitoarele platforme vor fi gestionate de operatorii regionali de la nivelul localităților.
„În domeniul deșeurilor generate tot de aceste comunități mai avem o problemă nerezolvată – problema nemenajerelor voluminoase. Aici venim cu o investiție de peste 500 de milioane de euro prin PNRR și construim o rețea națională de platforme de depozitare a deșeurilor voluminoase începând de la cele textile, construcții, cele de origine animală sau plasticul – DEE-urile care trebuie să ajungă toate la reciclare. Astfel, construim, în 2026, această logistică națională, care va fi operată de operatorii regionali din acele localități”, a spus Tanczos.
Ministrul a precizat că, tot prin PNRR, se va finanța cu peste 200 de milioane de euro un proiect care privește creșterea capacităților de reciclare.
„Reciclarea în sine trebuie susținută, pentru că nu avem capacitatea de a recicla la nivelul la care ar trebui, comparativ cu cantitățile de deșeuri produse în țară. Noi, în România, nu avem valorificare energetică pentru deșeurile care nu mai pot fi reciclate”, a explicat Tanczos.
Ministrul Mediului a afirmat că, în România, oamenii cred că deșeurile sunt doar o problemă, însă acestea pot însemna o resursă pentru foarte multe companii.
„Totodată, deșeurile reciclate pot însemna o resursă pentru economia circulară. Și, într-adevăr, cea mai stringentă problemă pentru noi este reolvarea acestei tranziții, de la deșeurile generate de cetățenii României într-o resursă pentru economie”, a punctat Tanczos Barna.