Site icon TOMIS NEWS

Grindeanu vrea „marea reformă a administrației locale” – Comunele și orașele mici, comasate: „Dacă ajung prim-ministru, o fac! Dacă nu vrei să te duci la referendum înseamnă că nu-ți pasă” – VIDEO

Screenshot 20260813 134047 Chrome

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține comasarea localităților mici și afirmă că aceasta este „singura reformă” care trebuie făcută la nivelul administrației locale. Liderul social-democrat spune că PSD ar vota o reformă care să vizeze localitățile cu până la 3.000-4.000 de locuitori și afirmă că, dacă va ajunge prim-ministru, va pune în aplicare această măsură.

România are în prezent 2.862 de comune și 216 orașe. Aproximativ 2.400 dintre comune au mai puțin de 5.000 de locuitori, în timp ce 120 de orașe au sub 10.000 de locuitori. Deși comasarea localităților a fost discutată și promisă în repetate rânduri în ultimii ani, reforma nu a fost pusă în practică. „Aceasta este de fapt singura reformă care trebuie făcută la nivelul administrației locale. Soluția este comasarea. Știu, toate partidele au vorbit despre asta, dar nimeni – inclusiv PSD nu a făcut-o.PSD nu poate singur acest lucru, dar vă spun cu tărie că PSD a spus și va spune că va susține și își va da votul pentru o reformă care implică comasarea localităților cu până la 3000 – 4000 de locuitori având în vedere păstrarea serviciilor publice, lucru esențial, pentru locuitori”, a declarat Sorin Grindeanu.

Întrebat de ce această reformă nu a fost realizată până acum, Grindeanu a răspuns: „Dacă ajung prim-ministru, o fac”. Referitor la referendumul care este necesar în acest sens, Grindeanu a spus că „dacă nu mă înșel există un proiect în circuit la Parlament care să reducă pragul de prezență”. „Când începe sesiunea parlamentară este un proiect bun în a fi promovat. Acum e la 50% prezența când vorbim de comasări și a fost un obstacol destul de greu de trecut”, a spus șeful PSD, confirmând că nu susține eliminarea referendumului, ci doar reducerea pragului. Grindeanu insistă că populația trebuie consultată înaintea unei eventuale comasări și respinge varianta eliminării referendumurilor. „Nu poți să faci lucruri împotriva oamenilor la care te adresezi. Asta înseamnă viol. Faci lucrurile conform cu dorințele oamenilor. Poți să reduci acest nivel. Dacă nu vrei să te duci la referendum înseamnă că nu-ți pasă”.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, estimează că România va avea un guvern cu puteri depline în următoarele săptămâni, dar spune că viitorul Executiv va fi, cel mai probabil, unul minoritar. Acesta va trebui să negocieze în Parlament o majoritate separată pentru fiecare proiect important, inclusiv pentru noua Lege a salarizării. Sorin Grindeanu consideră că actuala configurație politică nu mai permite formarea unei coaliții clasice, cu o majoritate stabilă care să susțină automat toate proiectele Guvernului. „În acest moment, la cum arată configurația politică a Parlamentului, eu cred că, și dacă vom avea un guvern – și sper din tot sufletul să avem un guvern cu puteri depline în săptămânile viitoare –, va fi, asta este ceea ce cred eu, un guvern minoritar”, a declarat liderul PSD. Grindeanu spune că obținerea votului de învestitură nu va rezolva definitiv problema susținerii parlamentare. După instalare, viitorul Executiv va trebui să caute voturi pentru fiecare proiect important. „Va trece de votul Parlamentului, evident, dar va fi un guvern minoritar, care va trebui să negocieze pentru fiecare lege importantă majoritățile în Parlament”, a explicat președintele PSD.

Într-o astfel de formulă, partidele care nu intră la guvernare ar putea susține anumite proiecte și respinge altele. Stabilitatea Executivului ar depinde astfel de capacitatea premierului și a partidelor aflate la putere de a construi majorități punctuale. „Depinde de aceste abilități de negociere, dacă vrei să treci legi cu un impact atât de mare cum este Legea salarizării”, a adăugat Grindeanu.

Întrebat cum apreciază capacitatea de negociere a PSD, liderul social-democrat a evitat un răspuns categoric: „Haideți să ajungem acolo și vom vedea”. Noua Lege a salarizării ar putea deveni unul dintre primele teste pentru un guvern minoritar. Proiectul are un impact bugetar major și vizează aproximativ 1,2 milioane de angajați ai statului.

Liderul PSD a respins ideea că UDMR ar fi închis definitiv discuția privind susținerea unui nou guvern. Fără să vorbească în numele formațiunii conduse de Kelemen Hunor, Grindeanu spune că cele două partide au un obiectiv comun. „Din ce am văzut ca declarație, eu cred că avem un punct comun: acela că suntem mânați și PSD, și UDMR de dorința de a găsi o soluție”, a afirmat acesta. Potrivit lui Grindeanu, nici PSD, nici UDMR nu au adoptat decizii interne care să blocheze din start anumite alianțe pentru formarea unei coaliții. „Nu suntem nici PSD, nici UDMR cei care punem stavile sau avem decizii interne care să oprească alianțele posibile pentru formarea unei coaliții. PSD și UDMR nu au făcut acest lucru. Alții au luat decizii de acest tip”, a susținut liderul social-democrat. Acesta consideră că disponibilitatea celor două formațiuni de a continua discuțiile este mai importantă decât diferențele care au apărut până acum. „Și PSD, și UDMR își doresc, dincolo de lucrurile pe care le-am decis până acum, să avem un guvern. Și cred că orice român de bună-credință își dorește acest lucru: să avem repede un guvern”, a adăugat Grindeanu.

În schimb, președintele PSD a amintit că PNL a adoptat decizii interne prin care exclude refacerea unei guvernări cu social-democrații.Grindeanu a evitat să anticipeze dacă liberalii își vor schimba poziția, dar a sugerat că o nouă formulă politică ar necesita și alte decizii în interiorul PNL. „În acest moment, PNL are niște decizii în care spune că nu mai face… și nu una. Cred că au făcut și congres în care au luat decizia că ei nu mai fac niciodată cu PSD. Foarte bine. Ce pot să vă răspund? Să ia alte decizii dacă vor altceva”, a declarat liderul PSD. Acesta a precizat că nu dorește să intervină în problemele interne ale liberalilor, după ce le-a cerut în mod repetat celorlalte partide să nu se implice în deciziile PSD.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, critică noua deschidere a lui Ilie Bolojan către susținerea unui guvern tehnocrat și acuză PNL că și-a schimbat poziția după ce a respins Cabinetul Tomac. Liderul social-democrat susține că liberalii au prelungit timp de trei luni criza politică numai pentru a menține Guvernul Bolojan în funcție, chiar și cu puteri reduse. Sorin Grindeanu, recunoaște că social-democrații nu au încă voturile necesare pentru învestirea unui guvern minoritar, însă susține că partidul său este cel mai aproape de construirea unei majorități. Liderul PSD anunță că va intensifica negocierile cu parlamentarii și acuză PNL că și-a schimbat poziția față de varianta unui cabinet tehnocrat.

Întrebat dacă PSD dispune în acest moment de cele 233 de voturi necesare pentru învestirea unui guvern minoritar condus de el, Grindeanu a răspuns direct: „Astăzi, când vorbim, nu. Nu s-a schimbat nimic față de săptămâna trecută.” Liderul social-democrat susține însă că PSD se află mai aproape decât celelalte formațiuni de constituirea unei majorități parlamentare. „Eu cred că suntem cel mai aproape de a face această majoritate și ne vom intensifica eforturile pentru a obține acest lucru”, a declarat Sorin Grindeanu. Întrebat dacă va continua negocierile cu parlamentari pentru completarea voturilor care îi lipsesc, răspunsul său a fost categoric: „Evident”.

Grindeanu declara în luna iulie că PSD încheiase acorduri parlamentare cu grupul Uniți pentru România și cu reprezentanții minorităților naționale, formulă care ar fi dus susținerea unui viitor Executiv la aproximativ 200 de voturi. Președintele PSD afirma atunci că șeful statului nu ar avea motive să refuze desemnarea unui premier social-democrat dacă partidul ar prezenta o majoritate transparentă de 233 de parlamentari. Grindeanu susținea că acordurile existente aduceau PSD aproape de 200 de voturi.Declarația de acum confirmă că diferența până la pragul necesar nu a fost încă acoperită. PSD va continua, însă, discuțiile individuale și negocierile politice pentru a strânge voturile lipsă. Liderul PSD a criticat și mesajele venite din PNL privind eventuala susținere a unui guvern tehnocrat.Întrebat dacă se așteaptă ca liberalii să participe la viitorul Executiv sau doar să îi acorde voturile în Parlament, Grindeanu a spus că nu poate răspunde în numele PNL, dar a invocat precedentul Cabinetului Eugen Tomac.

„PNL nu a votat o propunere de guvern tehnocrat în urmă cu două luni și ceva. Și, bine știți, a fost prima propunere. Guvernul Tomac sau posibilul guvern Tomac era un guvern tehnocrat, iar PNL a hotărât că nu îl votează tocmai fiindcă era tehnocrat”, a afirmat președintele PSD. Eugen Tomac fusese desemnat să formeze un cabinet tehnocrat, cu miniștri, secretari de stat și prefecți fără carnet de partid. Formula nu a reușit însă să adune sprijinul necesar în Parlament, fiind întâmpinată cu rezerve de principalele formațiuni politice.La momentul respectiv, Ilie Bolojan avertiza că un Executiv tehnocrat risca să fie „măcelărit” în Parlament și afirma că PNL nu putea susține o formulă guvernamentală în care PSD ar fi păstrat influență în eșalonul secund.

Grindeanu le cere liberalilor să își stabilească o poziție unitară și să nu schimbe condițiile de la o propunere de premier la alta.„Așa că ce să cred din schimbările acestea? Ei trebuie să ia niște decizii interne și nu vreau să comentez în numele PNL. Este treaba lor. Doar că trebuie să fie mai clari, nu să se schimbe de la o săptămână la alta, de la o nominalizare la alta sau de la o soluție la alta”, a spus liderul PSD. Acesta acuză PNL că ar fi urmărit în ultimele trei luni menținerea în funcție a Guvernului Bolojan, deși Executivul are atribuții limitate după adoptarea moțiunii de cenzură.„Așa au făcut în aceste trei luni, fiindcă au fost mânați de o singură dorință: aceea de a menține în funcție Guvernul Bolojan, chiar și cu puteri reduse. Asta este ceea ce a amânat lucrurile în aceste luni, iar dezastrul îl vedem cu toții”, a susținut Sorin Grindeanu. Afirmațiile reprezintă acuzațiile liderului PSD. Ilie Bolojan a respins anterior susținerile potrivit cărora PNL și-ar fi dat acordul pentru învestirea unui cabinet tehnocrat și a precizat că poziția partidului este stabilită prin votul forurilor statutare.Criza politică durează din 5 mai, când Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Prima formulă propusă, condusă de Eugen Tomac, nu a ajuns la vot, iar Cabinetul Adrian Veștea a primit pe 22 iunie numai 189 dintre cele minimum 233 de voturi necesare. Grindeanu anunțase anterior că speră ca un nou Executiv să fie instalat în cursul lunii august.

Grindeanu cere plecarea lui Bolojan și anunță că PSD este gata să intre la guvernare

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan și cere instalarea, de la 1 septembrie, a unui guvern cu puteri depline. Liderul social-democrat susține că România plătește o „factură economică și socială” uriașă după 100 de zile de la demiterea Guvernului Bolojan și invocă scăderea economiei, problemele din industrie, dispariția firmelor, pierderea locurilor de muncă și creșterea datoriei publice. Grindeanu anunță, totodată, că PSD este pregătit să își asume participarea la viitoarea formulă de guvernare.

Liderul PSD și-a construit atacul asupra situației economice din ultimele luni și a acuzat actualul Executiv că este „ilegal și lipsit de orice legitimitate democratică”.„Astăzi vreau să vă prezint factura economică și socială după o sută de zile de la demiterea oficială a guvernului condus de Ilie Bolojan. Cifrele nu mint și nu pot fi cosmetizate de propagandă. Iar cifrele arată un eșec EPIC al acestui guvern ilegal și lipsit de orice legitimitate democratică”, a declarat Sorin Grindeanu.

Potrivit cifrelor prezentate de acesta, economia României a scăzut cu 1,1% în primul trimestru față de aceeași perioadă din 2025, acesta fiind, susține liderul PSD, al treilea trimestru consecutiv de stagnare sau scădere.Grindeanu a comparat situația României cu cea a statelor vecine, susținând că Polonia a înregistrat o creștere de 3,5%, Bulgaria de 3,1%, Cehia de 2,2%, iar Ungaria de 1,7%.

Președintele PSD susține că producția industrială se află în cea de-a cincea lună consecutivă de scădere, ceea ce ar plasa România pe locul al doilea într-un clasament negativ la nivelul Uniunii Europene.În același timp, Grindeanu afirmă că aproape 8.300 de firme au intrat în faliment sau insolvență în numai patru luni. „Capitalul autohton este distrus. În numai patru luni, aproape 8.300 de firme au intrat în faliment sau insolvență. Pe scurt – 69 de firme dispar în fiecare zi”, a afirmat liderul PSD. Acesta a vorbit și despre situația din HoReCa și turism. Potrivit lui Grindeanu, trei sferturi dintre pensiuni sunt închise sau nu au clienți, iar cifra de afaceri din turism a scăzut cu 13% în primele cinci luni ale anului, conform ultimelor date INS. O altă problemă invocată de președintele PSD este reducerea investițiilor străine cu 25%, de la 2,9 miliarde de euro în perioada ianuarie-mai 2025 la 2,1 miliarde de euro în același interval din 2026.„Este o lipsă totală de credibilitate pentru acest Guvern interimar și demis Bolojan”, a susținut Grindeanu.

Liderul social-democrat afirmă că efectele situației economice se resimt direct pe piața muncii. Potrivit cifrelor prezentate de acesta, 173 de români și-ar pierde locul de muncă în fiecare zi, trei din patru fiind angajați din industrie.Grindeanu a indicat și 11 luni consecutive de scădere a consumului, avertizând că „fără consum, producția nu are nicio șansă de redresare”. Președintele PSD a ironizat și evoluția inflației, susținând că scăderea acesteia nu reprezintă o performanță a Executivului.„Ați spune că o veste bună este că a scăzut inflația. Asta e ca centimetrii lui Miruță, a scăzut marginal după ce tot guvernul Bolojan o dublase de unde o luase”, a declarat Grindeanu.

Unul dintre cele mai dure atacuri ale liderului PSD a vizat datoria publică și ritmul împrumuturilor. Grindeanu susține că Guvernul acumulează datorii fără ca banii să se reflecte în investiții vizibile în economie. „În tot acest timp, premierul demis Bolojan se împrumută cu 1.000 de euro pe secundă – adică 434 de milioane de lei în plus la datoria României pe zi, fără să se vadă nicio investiție palpabilă în economie. Datoria publică a sărit de 60% din PIB”, a afirmat acesta. Grindeanu a comparat împrumuturile actuale cu cele din perioada Guvernului Ciolacu. Potrivit cifrelor prezentate de liderul PSD, în 2024 Guvernul Ciolacu s-a împrumutat cu 252 de miliarde de lei, în timp ce în 2026 împrumuturile ar urma să ajungă la 275 de miliarde de lei.„Acesta este bilanțul celor 100 de zile de interimat Bolojan. Nu refomă. Nu dezvoltare. Nu eficiență. Doar contracție economică. Sărăcie și trai pe datorie”, a declarat președintele PSD.

Liderul Camerei Deputaților susține că Parlamentul a încercat, în această perioadă, să compenseze ceea ce el descrie drept lipsa de performanță a Guvernului. Grindeanu a amintit sesiunea extraordinară și a afirmat că prin activitatea Parlamentului au fost salvate miliarde de euro din PNRR.El a anunțat că Parlamentul va continua să lucreze și săptămâna viitoare și că, în funcție de deciziile Curții Constituționale privind cele două legi contestate, este pregătit să convoace din nou Legislativul.„PSD și eu personal vom depune toate eforturile pentru ca România să nu se scufunde din cauza faptului că Ilie Bolojan și USR se încăpățânează să se țină de scaune”, a spus Grindeanu.

Mesajul politic transmis de Grindeanu este că perioada de interimat trebuie să se încheie odată cu debutul sesiunii ordinare a Parlamentului.„Dar, vreau să fiu foarte clar: începând cu sesiunea ordinară a Parlamentului, la 1 septembrie, avem nevoie de un guvern cu puteri depline”, a declarat liderul PSD.Grindeanu a încheiat cu un atac direct la adresa lui Ilie Bolojan și a USR și a transmis că PSD este pregătit să participe la soluția politică pentru formarea unui guvern cu puteri depline.„Nu ne mai permitem o secundă în plus ca Bolojan și camarila sa useristă să rămână la Palatul Victoria. Eșecul economic și social al guvernului Bolojan trebuie stopat. Și PSD este pregătit să își asume pe deplin să fie parte din soluție”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a reafirmat poziția partidului în ceea ce privește formarea noului executiv și a declarat că social-democrații au dat dovadă de deschidere totală și atitudine proactivă pe parcursul ultimelor trei luni de negocieri. „Nu noi trebuia să ne schimbăm anumite lucruri. PSD-ul în toată această perioadă a avut o atitudine proactivă. N-am oprit posibilele soluții în aceste trei luni. Alții au făcut acest lucru. Nu noi trebuie să venim și să lăsăm din cerințe”, a declarat Sorin Grindeanu. Totodată, liderul PSD a precizat că partidul a dat dovadă de flexibilitate pe parcursul celor 100 de zile de negocieri, având drept miză principală instalarea unui guvern plin și încheierea interimatului actual. „La scenariile care au apărut în toate aceste luni, aceste 100 de zile, noi cred că am fost cei mai deschiși în a accepta aproape orice propunere, tocmai pentru că pentru România e foarte important să aibă un guvern cu puteri depline. Este foarte important pentru România ca Ilie Bolojan și managementul pe care l-a impus în această perioadă să devină istorie și să-l facem uitat, pentru că vedem unde ne-a dus”, a adăugat liderul social-democrat.

În ceea ce privește divergențele pe tema proiectelor din domeniul energiei, Sorin Grindeanu a transmis clar că PSD nu își va revizui opțiunea privind Legea hidrocentralelor, mai ales după ce actul normativ a parcurs controlul de constituționalitate.„Să știți că ne vom păstra punctul de vedere pe legea hidrocentralelor, adică nu ne modificăm și o considerăm a fi bună. Mai ales că a trecut și de controlul constituțional, a trecut și de CCR. PSD nu-și schimbă punctul de vedere. Fiecare își gestionează sau își face politicile publice pe care le consideră necesare, dar noi nu ne schimbăm punctul de vedere”, a punctat Grindeanu.

Referitor la declarațiile recente ale șefului statului care s-a poziționat public împotriva unor inițiative PSD, Grindeanu a precizat că social-democrații nu își vor schimba punctul de vedere.„N-am avut relații calde ca să fie reci acum. Nicușor Dan n-a fost niciodată candidatul nostru. Relațiile între PSD și Administrația Prezidențială au fost relații instituționale, nici calde, nici reci. Fiecare a încercat să-și păstreze atribuțiile date de Constituție.”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version