Taxa de la Fetești ar urma să fie suspendată până la finalizarea lucrărilor de la podul peste brațul Borcea, adică până la începutul lunii august, potrivit anunțului făcut miercuri, 10 mai, de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. În cadrul unei conferințe de presă susținută la Constanța, Sorin Grindeanu a declarată că vrea să suspende taxa de la Fetești întrucât circulația în zona respectivă va crea un disconfort.
„Împreună cu domnul Pistol, având totuşi o perioadă în care intrăm în zona estivală, având în vedere că există aceste lucrări pe podul de la Feteşti, braţul Borcea şi care vor crea un disconfort în perioada următoare, l-am rugat pe domnul Pistol să ia în calcul următorul lucru. Pe această perioadă până la terminarea lucrărilor să vedem dacă putem şi cred că putem să eliminăm taxa de pod”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a precizat că lucrările de la podul peste brațul Borcea ar urma să fie încheiate la începutul lunii august.
„În momentul în care s-a început decopertarea în această ultimă etapă lucrurile au stat mai prost decât s-a anticipat. Nimeni nu vrea să îşi asume să facă lucrări de mântuială pe acest proiect important, noi am sperat că undeva la sfârşitul lunii iunie puteam să îl dăm în circulaţie, pare că se duce şi în luna iulie. Şi atunci, fiind în vârf de sezon, toate aceste lucrări vor crea un anumit disconfort şi cred că noi putem să ne asumăm în această perioadă până la finalizarea acestor reparaţii să ne asumăm această decizie. Începând de cât mai repede, dar ţine de CNAIR. De aceea am făcut şi public acest lucru ca să faceţi presiune pe domnul de la CNAIR. E o chestiune de zile. Reparaţiile sper să se termine până la început de august”, a mai declarat el.
Podul peste brațul Borcea are o lungime de 970 de metri și este un pod combinat de cale ferată și șosea care traversează fluviul Dunărea. Alături de podul de la Cernavodă, în lungime de 1.596m, conectează orașele Fetești și Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea și Muntenia.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google