Grindeanu (Transporturi): „80% dintr-un proiect de infrastructură înseamnă birocrație, doar 20% este construcție…”

Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu (PSD), a prezentat, marţi, la Parlament, o serie de modificări în legislaţia achiziţiilor şi în procedurile de eliberare a avizelor, menite să faciliteze dezvoltarea infrastructurii, acestea fiind detaliate în şedinţa coaliţiei de guvernare.

„A avut loc coaliţia de guvernare şi în prima parte a acestei şedinţe am prezentat soluţiile de modificare a legislaţiei achiziţiilor publice şi a procedurilor de eliberare a avizelor. Ştiu foarte bine că suntem în plină criză de securitate la nivel regional, însă am responsabilitatea, ca vicepremier şi, mai ales, ca ministru al Transporturilor, să fac ordine cu ceea ce ştiu că ajută la dezvoltarea infrastructurii din România”, a declarat Sorin Grindeanu la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

În acest moment, 80% din ceea ce înseamnă implementarea unui proiect este consumat ca timp cu tot ceea ce înseamnă haosul provocat de încrengătura legilor şi a cadrului legal din România şi 20% cu implementarea efectivă a proiectului. (…) Provocarea pe care mi-o propun pentru acest mandat este să clarific, să înlesnesc şi să grăbesc implementarea lucrărilor de infrastructură”, a adăugat ministrul.

Astfel, modificările legislative în privinţa contractelor de infrastructură sunt împărţite în trei mari capitole: licitaţie, implementare, avizare. Legat de faza de licitaţie, Ministerul Transporturilor doreşte eliminarea întârzierilor artificiale în evaluarea ofertelor şi stabilirea unui singur termen limită pentru răspunsul către ofertanţi privind documentele justificative, în condiţiile în care la ora actuală sunt două etape, motiv pentru care de multe ori trebuie amânate termenele limită. Se mai doreşte eliminarea ofertelor nejustificat de mici, care duc la blocarea proiectelor, şi eliminarea blocajului contractelor în faza de implementare din cauza creşterii preţurilor, precum şi eliminarea contestaţiilor nejustificate.

În ceea ce priveşte faza de implementare efectivă a proiectelor, Sorin Grindeanu a susţinut că există „un anumit şantaj pe care o parte dintre antreprenori îl fac asupra autorităţii contractante”, precum şi „termene extrem de lungi legate de justiţie, aproape imposibilitatea unei autorităţi contractante să rezilieze un contract”.

Atunci când venim cu o notificare, două, trei şi cel cu care ai contractul nu se conformează termenilor contractului pe care l-a semnat, să poţi să reziliezi rapid, iar în aproximativ 3 luni şi jumătate, maximum, să poţi să-l înlocuieşti”, a explicat el.

Ministerul Transporturilor mai doreşte eliminarea solicitărilor depuse chiar la începutul contractelor şi introducerea unor ordine de începere separate pentru faza de proiectare şi pentru faza de execuţie, astfel încât antreprenorul nu va mai putea pretinde cheltuieli suplimentare pe motiv că şi-a mobilizat resursele. Pentru faza de avizare se intenţionează eliminarea „timpilor morţi” provocaţi de birocraţia excesivă în domeniul exproprierii terenurilor deţinute de autorităţile publice locale.

Faza de avizare, de asemenea, ocupă foarte mult timp. Ne duce în situaţii în care facem corespondenţe interminabile cu diverse autorităţi, fie că vorbim de autorităţi locale, fie că vorbim de autorităţi centrale şi care pot să te ducă, la un moment dat, în termene de aproximativ 2 ani de corespondenţă. Şi aici vom merge pe următorul principiu: se dă un termen de 15 zile calendaristice, prin care să ceri avize; dacă după 15 zile nu există niciun fel de semne de întrebare sau clarificări venite dinspre acea autoritate, se aprobă tacit. Dacă există anumite clarificări, ele vor fi date în termen de cinci zile şi am terminat. Deci, intră acea procedură de aprobare tacită„, a adăugat Grindeanu.

Aceste modificări legislative au fost prezentate atât coaliţiei de guvernare, cât şi prim-ministrului, având acordul acestora.

Toată lumea este de acord, o să hotărâm în continuare care este procedura să fie aprobate într-un termen cât mai scurt”, a precizat vicepremierul Grindeanu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *